Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
istoric l-a impulsionat spre o înaltă demnitate. Condiţiile ce l-au
favorizat sunt prezentate de bizantinologul A.A. Vasiliev astfel:
„Relaţiile lui Carol cu Imperiul bizantin începuseră cu mult
înaintea anului 800. În anul 781 au fost angajate negocieri în
vederea căsătoriei Rotrundei fiica lui Carol pe care grecii o
numesc Eruthro, cu Constantin, declarat împărat al Bizanţului,
deşi la acea dată nu avea decât vârsta de 12 ani. Evident, mama
acestuia Irina, conducea de fapt imperiul şi tot ea a fost cea
care a întrerupt tratativele.
În 797 Irina îl detronează pe împăratul legitim deşi era
propriul său fiu şi devine stăpâna absolută a Imperiului. Acest
îndrăzneţ act era în contradicţie absolută cu tradiţiile
Imperiului Roman, în care niciodată n-a domnit o femeie cu
depline puteri imperiale. În vederile lui Carol şi ale papei Leon,
tronul imperial era vacant. Aşa se ocupa tronul liber al
Imperiului Roman, ca urmaş legitim nu al lui Romulus August,
ultimul împărat, ci al lui Leon al IV-lea, Heraclius, Iustinian,
Theodosie şi Constantin cel Mare, împăraţii laturii orientale a
Bizanţului.
O confirmare interesantă a acestei concepţii o constituie
următorul fapt: în analele occidentale privind anul 800 şi anii
următori, care relatează asupra domniilor Imperiului Bizantin,
numele Carol figurează după Constantin al VI-lea (780-797).
Într-o scrisoare celebră adresată lui Carol în iunie 779 se
semnala că din cele trei puteri supreme ale epocii, două din ele,
papalitatea şi Bizanţul trec printr-o criză extraordinară şi drept
consecinţă se adresa lui Carol: «Tu eşti singurul care prezinţi
salvarea bisericilor lui Hristos. Numai tu poţi fi răzbunătorul
crimelor, salvatorul rătăcirilor, consolatorul celor în suferinţă,
11