Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
copii, nici o scuză nu era admisă. Se poate spune, păstrând
desigur proporţiile, că aceste adunări au fost primele mitinguri
de pace în Europa, realizate cu mijloacele vremii, cele
religioase, în conformitate cu ideologia şi structura psihică a
omului medieval. Din ele Inocenţiu al III-lea, cu spiritul său
politic, voia să tragă foloase, procesiunile organizate în toate
statele catolice la aceaşi dată urmând, în gândirea papei, să facă
creştinătatea să se simtă unită, solidară şi, mai presus de toate,
înlănţuită de aceaşi forţă spirituală. Nu a uitat papa Inocenţiu al
III-lea să adauge rugăciunile împotriva „necredincioşilor”,
gândindu-se la musulmanii din Spania, unde începutul
Reconquistei instituia supremaţia absolută a catolicismului.
Dispoziţia din 1212 era o ridicare în masă care nu putea să nu
impresioneze spiritele, mai ales cele simple, de aceea în ea se
află germenii ideii de cruciadă a copiilor, care va fi ultima mare
mişcare de mase, născută în Europa apuseană în favoarea
„războiului sfânt”. Această idee a uimit pe contemporani şi a
nedumerit multă vreme pe istorici, primii considerând-o „o
minune”, iar ceilalţi o enigmă. Pentru a o putea înţelege trebuie
să coborâm în lumea statului de la începutul secolului al XIIIlea,
o lume care trecea prin profunde transformări socialeconomice,
să-i pătrundem mecanismul mental, să aflăm ce loc
ocupau copiii în universul ţăranilor, cum participau ei la viaţa
adulţilor, în sfârşit şi nu în ultimul rând, ce ecou mai avea
cruciada în rândul ţărănimii.
Masele populare, deşi se îndepărtaseră tot mai mult de
cruciadă, devenită o aventură a nobililor, nu renunţaseră total la
ideea mântuirii, a realizării într-o ţară a făgăduinţei, ţară ce le
fusese refuzată, credeau ţăranii, din cauza păcatelor făcute de cei
mari. Din vina lor, se spunea, prosperitatea ce se înregistra la
127