Afi?eaz? documentul PDF

Ioan Octavian RUDEANU
Angliei, Richard Inimă de Leu (1169-1199) şi regele Franţei
Filip al II-lea August (1180-1223).
Frederic I Barbarossa a condus o armată germană în cursul
anului 1190, colaborând paşnic cu împăratul bizantin Isac al IIlea
Anghelos (1185-1195). Trecând în Asia Mică a cucerit
Iconium, capitala turcilor selgiucizi. În drum spre Ierusalim
împăratul se îneacă în râul Selef din Cilicia. Comanda a preluato
un fiu al său, dar care a murit şi el, în cele din urmă armata
risipindu-se şi expediţia luând sfârşit.
Filip al II-lea August şi Richard Inimă de Leu au cooperat şi
au plecat cu corăbiile spre Ţara Sfântă. S-au comportat
duşmănos faţă de Imperiul Bizantin, astfel că, debarcând în
Cipru, au considerat-o insulă ocupată, preluând conducerea.
Continuând drumul au poposit în Siria şi au ocupat
importanta localitate Acra, bază de plecare spre Ierusalim. Filip
al II-lea s-a întors în Franţa, dar Richard Inimă de Leu a rămas.
El n-a putut cuceri Ierusalimul, dar a fost recunoscut ca o forţă
în regiune de către sultanul Saladin, care le-a cedat cavalerilor
cruciaţi litoralul mediteraneean între Jafer şi Acra, acordând
creştinilor dreptul de a vizita Oraşul Sfânt. După aceste bune
rezultate, Richard Inimă de Leu s-a întors în Anglia.
Cruciada a IV-a (1202-1204) a fost determinată de celebrul
papă Inocenţiu al III-lea (1198-1216), care a propus o expediţie
având ca punct iniţial de sosire Egiptul, cruciaţii urmând apoi să
se îndrepte spre Ierusalim.
Din nefericire, această aşa-zisă cruciadă, s-a transformat
într-o expediţie de cucerire a Constantinopolului, instituindu-se
Imperiul Latin de Răsărit, formaţiune politică având ca prim
rege pe Balduin de Flandra. În perioada acestuia, 1204-1261,
clerul grec şi aristocraţia bizantină s-au retras în Asia Mică,
124