Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
În această perioadă forţele autohtone se aliază cu pecenegii,
populaţie de origine turanică, ajunsă pe teritoriile româneşti pe
la mijlocul secolului al XI-lea, luptând împreună împotriva
dominaţiei bizantine: „Conducătorii acţiunii antibizantine erau
Tatos, avându-şi reşedinţa la Silistra, cel mai important oraş de
la Dunărea de Jos, Seslav şi Saccea, stăpâni la Vicina şi în
celelalte oraşe paristriene. Examinarea riguroasă a surselor nu
îndreptăţeşte opinia că aceste căpetenii locale s-ar mai fi aflat
în fruntea unor formaţiuni politice româneşti. Este de presupus,
mai degrabă, că, populaţiei de o mare diversitate etnică a
Dobrogei, i s-a suprapus o pătură dominatoare pecenegă din
rândurile căreia s-au ridicat cei trei conducători. Victoria lui
Alexios I Comneanul în bătălia de la Lebunion (1091) a pus
capăt rolului politic şi militar al pecenegilor. Înrudiţi
îndeaproape cu ei, un alt neam turanic şi-a făcut apariţia în
secolul al XI-lea în spaţiul românesc [cumanii] inaugurând o
sinteză româno-turcă sau «o colaboraţie româno-turcă»
(ambele formule aparţin lui N. Iorga), cu însemnate urmări
pentru procesul de constituire a statelor medievale româneşti de
la sud şi est de Carpaţi. Funcţia de accelerator politic
îndeplinită de cumani la nord de Dunăre, nu a rămas fără
urmări şi pentru romanitatea sud-dunăreană” (Constantin,
1997, 39).
Pe de altă parte: „Vicisitudinile istoriei bizantine din secolul
al XI-lea aveau să crească prestigiul şi profitul pe care îl
urmărea politica veneţiană, potrivit termenilor formulei ce va fi
consacrată: ad honorem et proficum Veneciarum. Când
împăratul Alexios Comneanul, care ducea lupte împotriva
invaziei turcilor din Asia şi din Europa, s-a aflat ameninţat şi de
cea a lui Robert Guiscard şi a normanzilor săi din Italia
Meridională, dogele Domenico Salvo nu a ezitat să-şi trimită
117