Afi?eaz? documentul PDF

Istorie şi spiritualitate în Bizanţul timpuriu
regatul franc a lui Carol cel Mare. Astfel, papa Adrian I (772-
795), într-o scrisoare adresată regelui Carol cel Mare, precizează
că încă nu a recunoscut oficial hotărârile Sinodului de la Niceea
din 787, deoarece împărăteasa Irina nu a rezolvat problema
Illyricumului. Din această cauză el se declara dispus chiar, dacă
regele Carol ar accepta, să-l excomunice pe împăratul
Constantin al VI-lea.
Desprinderea papalităţii din sfera de influenţă a Imperiului
Bizantin şi intrarea sub protecţia regatului franc a devenit
evidentă în urma încoronării, după ceremonial bizantin, a lui
Carol cel Mare ca împărat al Imperiului Roman, la 25 decembrie
800, la Roma, de către papa Leon al III-lea (795-816). Acest
lucru a fost posibil în condiţiile în care atenţia şi energia
Bizanţului erau îndreptate înspre evenimentele desfăşurate în
acei ani în familia imperială. Astfel ambiţioasa împărăteasă Irina
nu a cedat tronul imperial fiului ei, Constantin al VI-lea, la
vârsta majoratului, ceea ce îl determină pe acesta să formeze o
coaliţie iconoclastă în jurul lui, cu ajutorul căreia se proclamă
singur împărat în anul 790. În 792, a repus-o pe împărăteasa
Irina în drepturile imperiale, dar aceasta, folosindu-se de
insuccesele militare ale împăratului, a reuşit în 797, în urma
unui complot, înlăturarea definitivă a acestuia. Împărăteasa Irina
a domnit sinură până în anul 802, când a fost înlăturată de
împăratul Nikephor (802-811).
După anul 800, relaţiile dintre Bizanţ şi papalitate continuă,
însă au un caracter sporadic şi consultativ. În timpul celei de-a
doua perioade iconoclaste (815-842) împăratul Leon al VI-lea
Armeanul (813-820) caută să obţină aprobarea Bisericii Romei
pentru iconoclasm, însă papa Pascal al II-lea (817-824) se opune
cu vehemenţă, apărând Sinodul al VII-lea Ecumenic şi arătând
103