DACO-SLAVA

276 E. PETROVICI
4) Simbioza slavo-romàna din Transilvania a existat înaintea
venirii Ungurilor, căci altfel Românii veniţi abia in sec.
XII sau XIII, ar fi împrumutat toponimicele delà Unguri care
aveau un prestigiu deosebit ca popor stăpânitor şi nu delà
Slavii sporadici, pe cale de a dispărea, lipsiţi de orice prestigiu
(de ex. Kükül/Ő — Târnava, Fehérvár — Bälgrad, etc.).
E probabil că aşa de târziu (sec. XII, XIII) n'ar mai fi auzit
vocalele nazale. De altfel documentele ung. din sec. XII, XIII,
XIV nu amintesc de Slavi în Transilvania, v. mai sus p. 268.
5) Din cele precedente rezultă că pe teritoriul Transilvaniei
trebue presupusă o continuitate
slavo-română din sec. VI până azi. Chiar dacă
admitem dispariţia elementelor daco-romane şi dacice neromanizate
rămase în Dacia după părăsirea ei de către autorităţile
romane — dispariţia nu s'a putut întâmpla decât prin
asimilarea elementelor daco-romane la populaţia slavă care
singură s'a aşezat aici în mod definitiv — şi atunci, în urma
românizării amalgamului de populaţie reprezentat prin Dacoslavi,
suntem în prezenţa unei adevărate continuităţi etnice
şi, în oarecare măsură, linguistice slavo-române. Imigrarea
Românilor din Peninsula Balcanică a trebuit să se întâmple
ânaintea aşezării Ungurilor în Transilvania.
Nu e însă nevoie să presupunem că Daco-romanii s'ar
fi slavizat complet *).
6) Daco-slava, ca dialect bulgăresc, prezenta unele parti-
Dontbó