DACO-SLAVA

DACO-SLAVA
această parcularitate fonetică dialectală românească s'a răspândit
apoi spre Nord-Vest, Vest, Sud-Vest, şi spre Nord-Est şi
Est. Izoglosa actuală românească — dentale înmuiate/dentale
neînmuiate — nu corespunde prin urmare vechii izoglose slave
analoage De altfel, după observaţiile pe care le-am făcut în
cursul anchetelor pentru ALR, pretutindeni dealungul acestei
izoglose înmuierea dentalelor este în regres 1
).
S'a încercat să se găsească în graiurile româneşti din
Transilvania şi elemente lexicale care ar putea fi considerate
ca specifice graiului Slavilor românizaţi din Dacia. Reichenkron
a semnalat câteva particularităţi lexicale ardeleneşti pe care le
crede daco-slave. Am văzut (v. mai sus p. 233) că aceste elemente
se găsesc şi în alte regiuni slave sau sunt româneşti.
Un element slav care se întâlneşte numai pe teritoriu românesc
e cuvântul zăpadă „neige". Acesta poate fi considerat ca
daco-slav 2
). Delà Slavii care populau Dacia, l-au împrumutat
Românii din vatra dialectală sudică, adică de pe cele două
versante ale munţilor care despart Muntenia de Ardeal 3
). Din
această vatră dialectală s'a răspândit, centripet şi centrifug, în
spre centrul Transilvaniei şi înafara cununii de munţi a Câr­
mei în graiurile dacoromâne de Nord-Vest, opoziţia i/f', d/d', n/n, l/l' nu
constitue o corelaţie de timbru a consonantelor, deoarece se mărgineşte la
o singură serie articulatorie, la dentale, v. Travaux du Cercle Linguistique
de Prague, 4 — 1931, 236. (în graiurile romaneşti de Nord-Vest, ca în toate
graiurile româneşti, caracterul înmuiat sau neînmuiat al consonantelor, în
poziţie finală, poate fi considerat ca o marcă de corelaţie, càci se constată
la mai multe serii articulatorii, v. Bulletin Linguistique, VI, 13 sq. Dar opoziţia
t/t', djd' n'are valoarea fonologica nici in poziţie finală în niciun graiu
românesc.)
l
) Numai în Ţara Oaşului, unde dentatele s'au păstrat de obiceiu neînmuiate,
subt influenţa graiului învecinat sătmărean am putut observa un
uşor progres al palatalizării dentalelor. Bărbaţii, mai cu seamă cei tineri
care sunt in contact cu intelectualii originari din regiunea Sătmarului (şi
care palatalizează dentalele), au obiceiul de a înmuia pe n, t, d. Pronunţarea
aceasta li se pare mai distinsă, mai „domnească".
-) V Puşcariu, Limba românii, I, 290 sq., unde se dau şi alte elemente
nord-danubiene ta se guri „a se sui", ciocie], a se cocli, etc ).
V. prezentul volum, partea I, p. 121 sq.
273