DACO-SLAVA

656 G. GIUGLEA
tindeni, întrebuinţează adj. vânăt şi cu înţelesul de albastru, ca
în Ardeal, unde se mai zice şi azi ,,roşu — galben — vânăt" pentru
tricolorul naţional. Apoi v. 87, 120, 125—127. în v. 127
„(ochii lucesc) ca două patimi fără saţ" e vorba de „pasiuni de
nesăturat", iar nu „due duòli senza conforto". Traducătorul s'a
gândit probabil la „pătimiri" (suferinţe, etc.). în vers 139 „răsai"
nu e „ascendi". — în v. 186 expresia „arz'o focul" (:dar ce
frumoasă se făcu şi mândră, arz'o focul), o traduce cuvânt de
cuvânt cu „la bruci il fuoco", pe când ea este o exclamaţie de
simpatizare faţă de o persoană frumoasă, iubită.
Fireşte, nu poţi pretinde unui începător, în munca de a traduce
din româneşte, să cunoască expresiile noastre rare, dar
dacă ţine cu orice preţ la asemenea grea întreprindere, se cade
să studieze adânc textul original. De aceea a transfigurat şi versurile
181—183, unde expresia ,,bată-i vina" (de obrăjei rumeni),
o parodiază prin „accidenti a lui!" transpusă greşit pajului Cătălin.
— în v. 194 melancolica stare sufletească a Cătălinei, exprimată
prin „(aş vrea să nu mai stai) pe gânduri totdeauna" o
preface în familiara „che tu non stessi sempre musona". Adică
„nu mai face nazuri, mofturi!", etc. — Vers. 217—218: „şi, ca
să-ţi fie pe deplin — iubirea cunoscută . . .", se coboară la „affinché
tu conosca l'amore in tutti i suoi dettagli. .."(!). — Trec cu
vederea alte asperităţi mai uşoare.
XII. Doina. în vers. 40 din strofa „cine-a îndrăgit străinii...
mânca-i-ar casa pustia şi neamul nemernicia!", în neputinţa de a
găsi echivalent ultimului cuvânt, zice fără ezitare: „lo squallore
gli divorasse la casa e l'impotenza la stirpe!".
Tot aşa pot fi observate interpretări nepotrivite în v. 4 din
„Trecut-au anii", v. 8 din „Peste vârfuri", v. 17 şi 30 din „Lasă-ţi
lumea ta uitată", v. 25 din „Ce te legeni codrule?", v. 18 din
„Mai am un singur dor", unde „cad izvoarele într'una" e redat
prin „si rovesciano in una".
Un critic a afirmat că „Sunt puţin numeroase cazurile când
textul italian nu acoperă, ca sens, originalul, repetând mai departe
„cazurile acestea (citează vreo 3—4) însă sunt rarissime
şi, ca importanţă ele devin disparente în totalul lucrării, în care