DACO-SLAVA

RECENSII 543
mâneşti actuale 1
). Şi aici, ca în alte părţi, populaţia veche slavoromână
păstorească s'a putut păstra numai la marginile basmului.
Satul Vlăhiţa din centrul Săcuimei se găseşte în munţii Harghita;
şi acest toponimic e o dovadă a alungării la munte a populaţiei
slavo-române de către Săcuii care au ocupat basinurile
largi 2
).
E evident că, înaintea venirii Ungurilor, a existat în Transilvania
o populaţie românească, amestecată cu un număr mare
de Slavi în văi şi basinuri, dar aproape curat românească în regiunile
de munte. Slavii par a fi fost mai puţini în văile Crişurilor,
a Bigheiului superior, a Streiului superior, a Izei şi a Marei
în Maramureş. Deoarece numele râurilor le-ar fi luat Românii
delà Slavi şi Unguri 3
), Kn. (p. 125, 126) deduce că „die
Rumänen überall nach den Slaven ; selbst nach den Ungarn einzogen".
E sigur că Românii au venit după Slavi, dar nu „überall",
ci în văi, coborînd delà munte. Şi după Unguri au venit Românii
în foarte multe regiuni, după cum am văzut mai sus, dar iarăşi
nu pretutindeni. In multe văi nici n'au intrat Ungurii niciodată.
Nu toate râurile mai mici au nume slave sau ungureşti, cum pretinde
Kn. (p. 126, nota 17). De ex. printre afluenţii Crişului-
Negru, Kn. aminteşte părăul Holodului (Hollód), al Beiuşului
1
) Drăganu (Rom_ în v. IX-XIV, p. 556) socotea toponimicul Covasna
ca având fonetism unguresc. Dar slav. *Kvasïna a dat rom. Covasna întoc­
mai ca kvasiti~i>a (se) covăsi (lapte covăsit, covăseală). Grupurile de conso­
nante iniţiale neobişnuite în limba română au fost înlăturate în elementele
slave prin epenteza unei vocale: gnojî^>gunoiu, k(ü)nedzi>cMnez, xraniti^>
diai. a hărăni, xrínü >dial. hirean, sârb. kmet>băn. cumăt „consilier co­
munal", etc. (v. mai sus 1
p. 348 sq.).
2
) După Drăganu (ibid.), dacă Românii ar fi venit după Săcui în Har­
ghita, n'ar fi avut delà cine să ia numele de Vlăhiţa, ci şi-ar fi numit satul
cu numele săcuiesc Oláhfalu.
Despre vechimea Românilor în Săcuime, v. Drăganu, ibid., p. 559 sq.
3
) Someşul, Mureşul, Crişurile, Timişul, Oltul, Ampoiul la niciun caz
n'au fost luate delà Unguri cum pretind Melich şi Kn. (p. 125, nota 14), ci
mai degrabă sunt moştenite, ca Dunărea şi Argeşul, v. mai sus, p. 336 sq, şi
„Transilvania", anul 73, p. 866.