DACO-SLAVA

542 E. PETROVICI
satul lui Barbu, e traducerea lui *Bărbeşti (azi Berbeşti) şi a rămas
până azi (forma mai nouă ungurească e Bárdfalva) numele
oficial al administraţiei ungureşti.
Pornind de pe Tisa spre miazăzi, iată linia toponimicelor care
despărţea teritoriul românesc sau slavo-român dela răsărit, de
teritoriul ocupat de Unguri şi românizat mai târziu: Biserica-
Alba=Tiszafejéregyház, Slatina > S slatina (Falus slatina), Iapa-
Kabalapataka, Cămărzana-Komorzan (Csánki, I, 449: Kamarzánfalwa,
a. 1387) 1
), Boinesti-Bujánháza, Călineşti-Kanyahasa, Prilog-Róssapallag.
De aici, spre Sud, linia e întreruptă până la
Pomi-Remetemező de pe ţărmul stâng al Someşului (v. mai sus),
de unde continuă, prin Sălaj, pe la poalele apusene ale munţilor
Codru şi Meseş şi pe la poalele nordice ale munţilor de Aramă,
până în judeţul Bihor, unde trece munţii în valea Crişului-Repede
pe la S atulbarbă-Bárt falva, Margine-Széltalló, Spurcani-Bisztraújfalú,
Popeşti-Papfalva, Budoi-Bodonos, Gurbesti-Görbesd, Săliste-Kövesegyháza,laia-Kabaláspataka.
Paulesti-Kistótfalú, Brusturi-Tataros şi Bă-
Simbioza slavo-română anterioară venirii Ungurilor o dovedeşte
şi pentru Săcuime faptul că fonetismul original al toponimicelor
slave e mai bine păstrat de forma românească, decât de
cea ungurească 2
).
Printre toponimicele slave din Săcuime citate de Kn. (p. 85,
nota 97), după Liebhart, se află şi Szacsva pe care însă Liebhart
3
) îl explică din rom. Sălciua.
E interesant că Kn. (p. 85, notele 97, 99), pentru a arăta urmele
simbiozei slavo-săcuieşti, citează, pe lângă Szacsva