DACO-SLAVA

DACO-SLAVĂ
H'toate în jud. Hunedoara) l
), precum şi cele terminate în "inţ,
cu i al pluralului dispărut după /, Bálint, cf. Balinti (Dorohoiu,
Soroca), bulg. Balinci 2
), Belinţ (Timiş-Torontal), cf. bulg.
Bilinci*), Belotinţ (Timiş-Torontal), cf. bulg. Bêlo linci 4
), Budini
(Timiş-Torontal), Bogodinţ (Caras), Chesint (Timiş-Torontal),
Covăsinţ (Arad), Lăbăşinţ (Timiş-Torontal), Lălăşinţ (Severin)
şi Nicolinţ (Caras) au la bază forma de plural a sufixului
toponomastic slav in{ï)ci. Şi în privinţa aceasta toponimia slavă
din Transilvania are un caracter bulgăresc şi nu sârbesc.
In cazul că formele terminate în 'inţ redau, ceea ce nu
e probabil, cazurile oblice ale singularului (gen. -inîca, dat.
-inïcu, etc.) 5
), atunci am putea stabili două arii: una mai apuseană
(Banat şi jud. Arad), în care e obişnuit sufixul -inţ la
singular, ca în regiunile sârbeşti apropiate, şi una mai răsăriteană
(jud. Hunedoara), unde se întâlneşte sufixul -inţi la
plural, ca pe teritoriul linguistic bulgar 6
). Toponimicele în
"inţ (sg.) ar putea proveni, în caxul acesta, delà populaţia
slavă de graiu sârbo-croat care a început să se refugieze
Sârbia în Banat şi în jud. Arad începând din sec. XV.
din
14. Un alt indiciu că toponimia de origine slavă din Transilvania
nu are caractere sârbo-croate este lipsa toponimicelor
cu sufixul -id{i) 7
). Cele câteva nume de localităţi care ar putea
fi considerate ca având acest sufix se găsesc toate în judeţele
Caras, Severin şi Arad, unde am întâlnit şi alte toponimice
prezentând fonetism sârbo-croat. Ar putea fi formate cu
sufixul "idi următoarele toponimice: Agadici (Caras), Bozovici
'(Caras), Curtici (Arad), Divici (Caras), cf. s.-er. Dividi 6
), şi
Honorici (Severin).
') Cf. DR, I, 218: Răspopind (Hotin).
'-) Dictionnaire des loc. Bulgarie, 48.
:î
) Ibid, 60.
") Ibid., 13, 19.
5
) Satul Batiu ac din Sârbia (Valea Moravei) e pronunţat de Românii
localnici Batinţ, v. ALR I, vol. I, harta 1 si 2, punctul 3.
6
) V. mai jos.
"') V. Vasmer, 321, 324; Franck, op. cit., 167; Mladenov,
•big. Spr., 179.
8
) Recnik Mesta, II, 120.
Gesch. d.
263