DACO-SLAVA

RECENSII 541
nografică, toponimicele româneşti sunt de origine ungurească 1
).
Am văzut că în trei regiuni mai mari muntoase trebue să
presupunem existenţa unei populaţii româneşti amestecate cu
Slavi pe timpul venirii Ungurilor: 1. Munţii ce despart Ardealul
de Banat, 2. Munţii ce despart Ardealul de Muntenia şi 3.
Munţii ce despart Ardealul de Câmpia Tisei la Nord de Mureş 2
).
Pentru aceste regiuni avem toponimice româneşti de origine
slavă care prezintă caractere fonetice vechi, indiciu a unei vechi
simbioze slavo-române.
Pentru a patra regiune muntoasă, cea care desparte Ardealul
de Moldova şi care a format vatra subdialectului al patrulea
dacoromân, cel moldovean, nu avem toponimice care se servească
drept indicaţie cronologică. Totuşi, ţinând seama de faptul că în
aceste regiuni au fost semnalaţi Români, la mijlocul secolului al
XII-lea, undeva în apropierea graniţelor Galiţiei 3
), e firesc să
presupunem că, şi aici, Românii trăiau ca păstori la munte. Dacă
numele de localităţi apar numai târziu (sec. XIV) în documente,
aceasta însemnează că abia atunci au început să intereseze aceste
regiuni pe stăpânitori.
Sunt caracteristice pentru aceste regiuni văile închise ale
Izei şi Marei în Maramureş, Ţara Oaşului şi povârnişurile sudice
ale Gutinului, munţilor Lăpuşului şi Ţibleşului. Populaţiunea
e curat românească; la munte toponimicele sunt numai româneşti
sau slavo-române 4
), pe când, mai la vale, întâlnim acelaşi fenomen
ca în Sălaj : satele au două nume, românesc şi unguresc. După
cum am spus mai sus (p. 533 sq.) ; toponimicele ungureşti traduc
pe cele româneşti. Barbfalwa (Csánki, I, 446, a. 1387), adică
1
) Adeseori Ungurii au reprimit toponimicele delà Români: ung.
Egregy>rom. Agrigiu, pronunţat dialectal Agriz>\mg. oficial Agris>rom.
oficial Agriş.
2
) Aceste trei regiuni au format vatra subdialectelor dacoromâne: bănăţean,
muntean şi crişan. V. Siebenbürgen, Bucureşti 1942, I, p. 309 sq,
3
) Mărturia cronicarului bizantin Niketas Chômâtes Akominatos. In
anul 1164 a fost prins de Români, la Graniţele Galiţiei, Andronic Comnenul,
v. Giurescu, Ist. Rom., I, 309.
4
) De ex., pe valea Izci, întâiele sate subt munte sunt Szacsal (Csánki,
I, 452: Kys Zachal, a. 1453)