DACO-SLAVA

534 E. PETROVICI
(1370), sau Nowakfalwa (1433) (v. mai sus). în felul acesta
avem, în regiuni curat româneşti, in faţa toponimicelor româneşti
Strănitura, Breb, Dragomireşti, Vad t Bârsana, Budeşti,
Ciuleşti, Iapa, Câmpulung, Peri, Valea-Porcului, Biserica-Albă,
Grăciuneşti, Crăceşti, Sârbi, Berbeşti, Corneşti y Călineşti, Hărniceşti,
Desăşti, Fereşti, Onceşti, Poieni, Văleni, Săcel, Saliste,
Cuhea, etc. (toate din Maramureş), toponimicele oficiale ungureşti
traduse sau adaptate spiritului limbii maghiare: Zurduky
(1326, v. Documenta históriám Valachorum in Hungária illustrantia,
Budapest 1941, p. 66), Hatpatokfalwa, Hothpathak (1360,
1452, v. Csánki, I, p. 448, în sec. XIX Bréb), Dragomerfalwa
1475, v. Csánki, I, p. 447), Farkasrew (1418, v. Csánki, I, p.
448), Bârsan falwa (1390, v. Csánki, I, p. 448), Bwdfalwa (1405,
v. Csánki, I, p. 447), Gywlahaza (1355, v. Csánki, I, p. 448), Kabolapatak
(1424, v. Csánki, I, p. 449), Husyum.ezeu (1373, v.
Documenta, op. cit., p. 250), Kerthweles (1438, v. Csánki, I, p.
450), Dycnopathaka (1414, Csánki, I, p. 447), Feyereghaz (1373,
v. Csánki, I, p. 448), Karachonfahva (1418, v. Csánki, I, p. 449),
Krâcsfalva, Syrpfalwa (1459, v. Csánki, I, p. 452), Barbfalzva
(1387, v. Csánki, I, p. 446), Soniosfalwa (1475, v. Csánki, I, p.
452), Kalynfahva (1405, v. Csánki, I, p. 449), Hernechfalwa
(1451, v. Csánki, I, p. 448), Desefalwa (1459, v. Csánki, I, p.
447), Feyerfahi'a (1405, v. Csánki, I, p. 448), Vanchukfalua
(1405, v. Csánki, I, p. 453), Poyanfalva (1458, v. Csánki, I, p.
451), Pathak (1405, v. Csánki, I, p. 450), Kys Zachal (1453, v.
Csánki, I, p. 452), Zelisthe (1495, v. Csánki, I, p. 452), Kohnia
(1373, v. Csánki, I, p. 449), etc. în alte regiuni maghiarizarea
nu s'a făcut în aceeaşi măsură ca în Maramureş. Să nu uităm
că nobilimea maramureşană de origine românească pare a fi fost
mai de timpuriu şi mai adânc maghiarizată ca cea din alte părţi
(v. Documenta, op. cit., p. 180: Familia Drágffy din Maramureş
îşi scria, la începutul sec. XV, scrisorile de obiceiu în limba maghiară,
pe când familiile nobile ungureşti continuau să scrie latineşte).
Oficialitatea maghiară medievală nu traducea de altfel numai
toponimicele româneşti, ci şi pe cele slave. Sunt foarte multe
cazuri când populaţia românească a păstrat toponimicul slav, pe