DACO-SLAVA

526 E. PETROVICl
Ruşi—ung. Russ (Hunedoara), Ruşi=ung. Oroszfalva (Satu-
Mare), Ruşi=ung. Ri'tS2=:săs. Reussen (Sibiu), nu indică vreo puternică
migraţiune de Ruşi sau de Sârbi, ci dimpotrivă, sporadice
aşezări de Slavi în mijlocul unei populaţii neslave. Delà Slavii
aceştia sporadici nu pot proveni toponimice slave atestate mai
târziu 1
). Să amintim cuvintele lui G. Kisch, Siebenbürgen im
Lichte der Sprache, p. 194: „nachweislich seit Einwanderung der
Magyaren (ca 996) keine Slaven als Volk sich hierzulande niedergelassen
haben".
Au fost, e adevărat, şi migraţiuni slave în regiunile care ne
interesează. Astfel migraţiunea Sârbilor în Banat. Ea începe în
sec. XV şi poate fi urmărită documentar până în sec. XIX. Am
arătat mai sus, p. 244 câteva toponimice slave cu fonetism sârbesc.
De asemenea, şi în Nordul Transilvaniei se cunosc câteva
urme ruteneşti în toponimie (v. mai sus, p. 251). In restul teritoriului
românesc al fostei Ungarii, toponimicele slave datează
din epoca de simbioză slavo-română care s'a terminat cu românizarea
Slavilor înainte de sec. XIII 2
) (în regiunile dinspre şesul
Banatului şi al Crişanei puţin mai târziu, probabil în cursul sec.
XIII—XIV).
Tot ca o prelungire, de data aceasta spre Sud şi Sud-Est, a
acestei vetre slavo-române trebue privit şi teritoriul delà Sud şi
Sud-Vest de Haţeg. Regiunea e curat românească, Ungurii n'au
pătruns decât foarte puţin, iar toponimia, foarte românească, arată
că şi Slavii trebue să fi fost puţini 3
). Toponimicele româneşti apar
*) Draganti credea — greşit — că delà astfel de colonişti ruşi mai
noi sunt unele toponimice slave din Transilvania, v. Rom. în v. IX-XIV,
240, 277 sq.
") Toate elementele slave din graiul Saşilor provin din limba română
sau maghiară, cf. G. Kisch, Z.ur Wortforschung: Erloschenes Slaventum
in Siebenbürgen, în Korespondenzblatt, XLVII (1924), p. 2.
3
) Kn. aminteşte (p. 83) în toată regiunea aceasta patru toponimice
slave: Ostrov (Ostrovul-M are. Ostrovul-Mic ; Csánki, V, 120: Ostro, a. 1360),
Clopotiva (Csánki, V, 102: Clapatiua, sacerdos olahalis ecclesie de Clapatiua,
a. 1360), Grădişte şi Ponor (Csánki, V, 128: Ponor, a. 1404). Dintre acestea
numai Clopotiva e sigur de origine slavă, căci celelalte au putut fi
botezate de Români cu apelative româneşti: ostrov „insulă", grădişte „ruină