DACO-SLAVA

RECENSII 523
Slavii, după cum spune Kn. pe baza toponimicelor, erau aşezaţi
„an den Rändern des Gebietes" (p. 83). Era şi natural. Ungurii,
fiind un popor de păstori de stepă, care practicau „ausgebreitete
Viehzucht" (Kn., p. 13), aveau nevoie de mult spaţiu.
Şesurile, basinurile şi văile ocupate de ei au fost repede golite
de populaţiile străine — mai cu seamă dacă se ocupau şi ele cu
păstoritul — îndată după cucerire. Judecând după descrierile, făcute
de occidentali, a invaziilor ungureşti, ostile de ciobani unguri
nomazi n'au aplicat multă blândeţe pentru a-şi însuşi păşunile
necesare păstorului extensiv. Invazia maghiară trebue să
ne-o închipuim ca invazia mongolă delà 1241 permanentizată.
Toate seminţiile turcice din stepele eurasiatice au trăit în războaie
neîncetate pentru păşuni. Prin urmare populaţia mai veche
— Kn. zice cea slavă, noi am zice cea slavo-română — s'a putut
menţine numai la marginea şesurilor, a basinurilor bune de păşunat.
Harta alăturată la lucrarea lui Kn. ilustrează foarte bine
acest lucru. Slavii sunt aşezaţi pretutindeni la marginea regiunilor
deluroase.
Şi spre apus, aceste trei regiuni de simbioză slavo-română,
amintite mai sus, se terminau acolo unde începea şesul potrivit
pentru păşunatul extensiv.
în aceste zone deluroase trăiau amestecaţi Slavii şi Românii,
întâii făcând mai mult agricultură, iar cei din urmă praticând
mai mult păstoritul. Mai la munte, în poienile care puteau fi locuite
şi iarna, erau cu siguranţă mici cătune româneşti care numai
mai târziu au ajuns atât de mari, ca să atragă atenţia autorităţilor
ungureşti. In regiunea muntoasă delà apus de Hunedoara,
astfel de cătune încep a fi amintite prin sec. XIV-XV:
Plopi (Csánki, V, 125: Plop 1468), Strigoanea 1
) (Csánki, V, 140:
Stregowanya, a. 1491), Cerişor (Csánki,, V, 83: Chereswr,a. 1482),
Poieniţa-Voinii (Csánki, V, 126: Polonycza, a. 1380), Poieni
(Csánki, V, 126: Polyen, a. 1436), etc. Şi aici oficialitatea ungu-
]
) Kn. (p. 83, nota 90) crede acest toponimic de origine slavă. Strigoaiiia