DACO-SLAVA

RECENSII 517
ISTVAN KNIEZSA, Ungarns Völkerschaften im XL Jahrhundert.
(Mit einer Kartenbeilage). Budapest 1938, 172 p. (Ostmitteleuropäische
Bibliothek, Nr. 16).
Lucrarea lui Kniezsa poate fi considerată ca o continuare a
cărţii lui János Melich, A honfoglaláskori Magyarország, Budapest
1925. Pe când predecesorul său a încercat să stabilească, cu
ajutorul toponomasticei, ce fel de popoare au găsit Ungurii în
sec. IX şi X când au venit în Ungaria de mai apoi, autorul studiului
de faţă crede că a putut răspunde întrebării ce fel de popoare
locuiau în diferite părţi ale Ungariei în sec. XI. Cu toate
că nu împărtăşeşte părerea lui Melich, că numele antice ale râurilor
Mureş, Criş, Timiş, Someş au fost transmise Ungurilor de
o populaţie turcică 1
), Kn. admite totuşi, ca acesta, că formele
actuale româneşti ale acestor nume de râuri au intrat în limba
română prin filieră maghiară (p. 105, nota 12 şi p. 125) 2
).
Prin părăsirea teoriei „continuităţii turcice" lucrarea de care
ne ocupăm arată un progres faţă de aceea a lui Melich. Dar defectul
acestuia din urmă, de a vrea să dovedească cu orice preţ prioritatea
în timp a aşezărilor ungureşti şi de a exagera partea cuvenită
elementului unguresc în compoziţia populaţiei Ungariei
medievale şi de a scădea sau a reduce la zero partea altor popoare,
îl are în şi mai mare măsură. Se vede aceasta mai cu seamă în
pasagiile în care tratează despre Români.
După Kn., în sec. XI nu erau Români nicăiri în Ungaria.
Teritoriul ocupat de Unguri era mult mai întins decât cel de astăzi,
Slavii fiind aşezaţi pe făşii înguste la marginea regiunilor
deluroase. Un rezumat al rezultatelor la care a ajuns îl constitue
harta delà sfârşitul lucrării 3
).
1
) Melich (op. cit., 63) vorbeşte de o continuitate de limbă turcică („török
nyelvi folytonosság") din hunică, prin avară şi bulgaro-turcă, până la
cucerirea Ungariei de către Unguri.
2
) Despre numele acestor râuri, precum şi despre Ampoiu, Impoiţa,
Olt, Dunăre, Criş, Timiş, Someş, Mureş, v. mai sus p. 335, 336 sq.
3
) Harta poartă acelaşi titlu ca şi lucrarea, adică „populaţiile Ungariei
în sec. XI". De ce atunci a trecut pe hartă, cu colorile notate la p. 172
subt Nr. 30, 31 şi 32, ceea ce numeşte el „Vordringen des I'ngartums im