DACO-SLAVA

498 AL. PROCOPOVICI
nu putea fi înfăţişată ca urmând după cei cinci părinţi, întocmai
ca vremea acestora, de mult trecută, după a evangheliştilor. Pe
„creştinii buni" Coresi nu-i numeşte pe nume, pentrucă nu-i cunoştea,
nu pentrucă altfel cartea lui ar fi fost primită cu neîncredere
de Români, ca opera unor eretici. Dacă aceşti „creştini buni"
ar fi fost într'adevăr „nişte Români, având o situaţie atât de
înaltă, socială şi politică", încât „puteau să aibă şi autoritatea
morală şi şansele de a determina preoţimea română să primească
o carte reformată, destul de bine deghizată sub aparenţele ortodoxiei",
atunci numele lor n'ar fi putut fi trecute subt tăcere, ci ar
fi fost citate ca o atenţie necesară pentru ei şi ca o recomandaţiune
folositoare pentru cititori. Nu putem admite nici afirmaţia
că diaconul Coresi ar fi îndrăznit să modifice un text încredinţat
lui, tradus „la ordinul principelui Ioan Sigismund şi la îndemnul
consilierilor lui români, în primul rând al lui Mihai Csáki". N'a
avut doară îndrăzneala să-şi îngădue asemenea lucru nici când a
fost pus să tipărească în 1564 Cazania lui Forró Miklós cu toate
atacurile ei sângeroase împotriva ortodoxiei şi cu toate cuvintele
ei de grea ocară aruncate asupra Românilor.
Textul prefeţei catehismului din 1559 este foarte limpede la
înţeles. Cum însă i s'a dat totuşi o explicare greşită şi cum greşala
aceasta şi-a avut fatalităţile ei pentru cei care au primit-o
de bună, a trebuit ca să-1 supun unui nou examen, cu toate că
l-am mai interpretat şi în studiul meu „Arhetipul husit al catehismelor
noastre luterane" (în Făt-Frumos TI, Cernăuţi 1927, nr.
3 şi 4). Nu văd cum s'a putut şi cum s'ar mai putea afirma că nu
Coresi, ci „neşte creştini buni" din apropierea lui Ioan Sigismund
Zápolya ar fi întocmit textul catehismului din 1559.
Dar dacă în prefaţa lui Coresi nu se găseşte absolut nimic ce
ne-ar trimite la curtea lui Zápolya sau în altă parte, dece i-am
căuta un original unguresc cărţii tipărite în Braşovul săsesc şi
luteran şi declarate o traducere din slavoneşte şi dece am pune
la îndoială afirmaţia lui Coresi că el a „scos"-o? Singurul argument
care ar mai putea să rămână în picioare, cu privire la originalul
catehismului, sunt „ungurismele" din cartea aceasta. N.
Sulică înşiră 10 „decalcări" din limba ungurească dintre „cele
mai caracteristice" (pag. 22—23), iar N. Drăganu a mai adău-