DACO-SLAVA

RECENSII 497
şi a bisericii neamului său. Le povesteşte aşadar cititorilor săi că
după ce apostolii au propovăduit cuvântul lui Hristos, evanghelia
a fost tradusă de cei patru evanghelişti din limba ebraică în cea
grecească, apoi (de aciia) de sfinţii părinţi Vasile, Grigore, loan
Gură-de-aur, Atanasie şi Chirii Filosoful din greceşte în slavoneşte
şi pe urmă (după aceea) de nişte creştini buni din limba
slavonă în limba română. Oricine trebuia să înţeleagă astfel că
Diaconul Coresi se află cu lucrarea sa din 1559, prezentată în
continuarea acestei introduceri, în cea mai bună şi ireproşabilă
societate dreptcredincioasă. A tradus, cu ştirea craiului şi a episcopului
Sava, evanghelia (care ştim că a apărut numai la 1561),
decalogul, rugăciunea cerească şi crezul, ca să fie pe înţelesul tuturor
Românilor creştini, adecă evanghelia şi catehismul. Coresi
numeşte catehismul, pentru care nu are la îndemână un termen
tehnic corespunzător, înşirând cele trei părţi fundamentale ale
lui, faţă de care tot restul are, şi ca extensiune, un loc neînsemnat
în cărţulia aceasta. Cât despre termenul de „întrebare creştinească",
întrebuinţat în titlu, de acesta va mai fi vorba în cele
următoare.
Prefaţa din 1559 cuprinde fireşte gânduri de ale lui Coresi
însuşi, nu ale acelor „buni creştini", pe care N. Sulică îi crede în
serviciul lui loan Sigismund Zápolya. Cineva din apropierea lui
Zápolya, Mihai Csáki sau vreun preot reformat dela curte, n'ar
fi greşit făcând din cei patru evanghelişti traducători în loc de
autori ai evangheliilor. „Cartea" pe care ar fi tradus-o cei cinci
sfinţi părinţi în slavoneşte — prea mulţi pentru o cărţulie care
ar fi doar un catehism — se înţelege că este de asemenea evanghelia,
ca şi „cartea" tradusă în limba română de „neşte creştini
buni". Legătura făcută de Coresi — în ordine cronologică exactă
— între evanghelişti, acei sfinţi părinţi şi „creştinii buni" ar
fi altfel lipsită de logica ei. La fel nu încape îndoială că acei
„creştini buni" nu sunt contemporani de ai lui Zápolya. Acel
„după aceea" (adică după cei cinci părinţi), cu care începe fraza,
dovedeşte că e vorba de lucruri care s'au petrecut mai de mult.
Dacă n'ar fi aşa, Coresi n'ar fi scris după aceea, ci iar acum s.
iar în silele măriei lui crai sau ar fi întrebuinţat vreo altă expresie
corespunzătoare situaţiei. Vremea în care trăia Coresi însuşi