DACO-SLAVA

RECENSII 495
lami socotiră şi scoaseră cartea den limba sârbească pre limba
românească". Cum ar fi putut Coresi *să-i aşeze pe creştinii buni
care au tradus înaintea lui evanghelia în limba română alăturea
de apostolii, de cei patru evanghelişti şi de sfinţii părinţi pe care
îi aminteşte aici, dacă ar fi vorba numai de nişte ucenici începători
în ale preoţiei?
Că traducătorii aceştia au trăit în secolul XV nu se îndoieşte
nici Şt. Ciobanu. Dacă îndemnul de „a scoate cartea din
limba sârbească pre limba românească" le-a venit dela Husiţi sau
de aiurea, sau clacă ei au pornit la lucru numai din socotinţa lor
proprie, este o chestiune de mare însemnătate pentru istoricul literar.
Pentru'istoria limbii însă este mult mai important să ştim
când s'au petrecut lucrurile acestea. Linguistul admiţând, cum
s'a mai întâmplat şi cum se mai întâmplă, că începuturile scrisului
românesc ţin de veacul XVT, confundă aspecte din epoci
deosebite şi alunecă într'o învălmăşeală de fapte şi de gânduri
care îi compromite temeiurile raţionamentelor sale.
N. Sulică ne face să întrevedem soluţia definitivă a problemei.
Păcat că a lăsat-o în seama altora, deşi a avut un argument
de toată greutatea la îndemână. Prefeţei catehismului din
1559 îi dă altă interpretare decât mine, fără de a arăta dece aş
fi greşit. După rândurile citate mai sus din prefaţa din 1559 urmează
cuvintele următoare: „Cu ştirea măriei lu crai şi cu ştirea
episcopului Savei Ţărâei Ungureşti, şi scoasemü sfânta Evanghelie
şi Zeace-cuvinte şi Tatălu-nostru şi Credinţa apostolilorü,
să înţeleagă toţi oamenii cine-sü Rumâni creştini. . .". N. Sulică
îl crede pe „Cu ştirea măriei lu crai şi cu ştirea episcopului Savei
Ţărâei Ungureşti" nu începutul frazei acestuia, ci sfârşitul celei
precedente: „După aceea neşte creştini buni. ..". Aceşti creştini
buni ar fi aşadar contemporani cu Ioan Sigismund Zápolya,
iar cartea tradusă în slavoneşte de sfinţii părinţi numiţi
şi apoi de ei în româneşte n'ar fi evanghelia, ci catehismul
apărut la 1559. „Traducerea", declară autorul, „s'a făcut la ordinul
principelui' Ioan Sigismund şi la îndemnul consilierilor săi
români, în primul rând Mihai Csáki" (pag. 60), întocmai precum
iniţiativa pentru tipărirea catehismului dela Sibiu din 1544
ar fi a altui „puternic magnat român, propoveduitor al reforma-