DACO-SLAVA

RECENSII
sute de ani, însemnează ca pluralele cu à ver rămânea „recente"
de-a-lungul veacurilor? La Aromâni pluralele acestea cu ă nu
apar numai „uneori", forme cu a putându-se cita numai din scriitorii
lor din sec. XVIII. Dar despre toate acestea, vezi în DR
IX (1938), p. 68—84, studiul pe urma căruia răsare şi întrebarea
dacă nu există cumva un „L'mlaut" (a> a) înainte de i şi
în limba română, apropiind-o de limbile romanice (v. mai jos).
Inexactităţi ca aceasta despre pluralele aromâneşti cu ă întâlnim
şi altfel în cartea aceasta. „Proteza lui a-", scrie autorul,
„nu e neobişnuită în istro-română ; cf. istr. abate „bate", acâsç
„casă", asçra „seară" (Puşcariu, Istr., II, 68 sq.)" (p. 39). Dar
S. Puşcariu, la care ne trimite, susţine la loc. cit. (exact p. 67—
70) chiar contrariul: „Ca la Megleniţi, a iniţial neaccentuat dispare
adesea la Istroromâni" (cf. ,,a iniţial păstrat încă în Jeiăni
şi odinioară şi în Schitazza, tinde în Val d'Arsa să amuţească",
id. ]). 343, cf. 337\ iar istrorom. acds\ şi asçra nu înseninează
„casă" şi „seară", ci „acasă" şi „aseară", pe când abat (din glosarul
lui Maiorescu) este corespondentul dacorom. abat şi poate
un dacoromânism.
O inovaţiune străromână ar fi „superlative" formate cu mult
ca dacorom. multu milostiv sau arom. mul tu niuşatu. Deschid
dicţionarul cu care îmi pregăteam lecţiile mele de latină ca elev
de liceu şi găsesc citate într'însul exemple ca vir mult um bonus
din Cicero sau ca multimi dissimilis din Horaţ. Ce am inovat
deci ?
,,/ velar latin intervocalic a trecut la r (afară de cazul când
era urmat de e. i v. mai sus)", iar pentru confirmarea regulei şi
a excepţiei ei se dan exemple ca burete < boletus, care < quali s
(deci cu (.' după lì) şi păr (arom. per) < pilus (p. 56). „Mai sus",
unde suntem trimişi, aflăm că „/ latin urmat de c, i sau de e, i
în hiat, a fost muiat şi a dispărut, în dacoromână, pe când în
aromână s'a menţinut muiat" (ib.), iar şi mai sus că „în dr. merg,
vărs (F sing. ind. pr.j < lat. mergo, verso, e nu a fost diftongat,
din cauza influenţei ocluzivei labiale precedente, care a provocat
trecerea lui e la ă" (p. 29), trecere care „s'a petrecut la o epocă
recentă", ca d. ex. în „bătrîn < lat. v. veteraniis" (p. 30). Ne întrebăm
uimiţi cât de recentă trebue să fie deci diftongarea lui e
487