DACO-SLAVA

RECENSII 481
străromân. Dar dacă cumva nu acesta ar fi adevărul şi dacă aci
mai sunt îndoieli de înlăturat, în jurul unor fapte care se cer lămurite
mai bine, atunci un studiu asupra românei comune ar trebuii
să dea cu atât mai mult toată atenţiunea megleno- şi istroromânei.
Ar trebui să se facă cel puţin dovada că există aspecte
comune istro- şi dacoromânei, pe de o parte, şi megleno- şi aromânei,
pe de altă parte, care nu pot fi străromâne, iar istro- şi
meglenoromâna ne-ar oferi criterii şi mai sigure şi mai obiective
de cunoaştere a ce este şi ce nu este străromân, potrivit cu
cele două capitole a căror deosebire Al. Rosetti o consideră meritul
principal al lucrării sale. Orice cercetare linguistica e compromisă
din capul locului, dacă desconsideră vreunul din cele
patru dialecte. La urma urmelor, punând cele două grupuri faţă
în faţă, dece n'am preferi să facem comparaţia între istro- şi meglenoromână,
în loc de între daco- şi aromână, la caz că de fapt
n'ar fi nevoie să ne adunăm materialul din toate patru dialectele.
Dacă autorul însuşi a găsit că este necesar să ne înfăţişeze în 14
hărţi anumite deosebiri regionale dacoromâne, dacă a crezut că
se cuvine să ţie seamă de „divergenţele notabile" între graiurile
aromâne vorbite „de grupuri umane care trăiesc separate unele
de altele" (p. 7), dacă atât de adesea o formă regională are darul
de a pune o problemă în lumină cu totul nouă, atunci nu trebuia,
cu atât mai puţin, să scoată din orbita vederilor şi raţionamentelor
sale dialectul istrian şi cel meglenit. Oricum, trăim într'o
vreme în care am învăţat ceva şi din teoria ariilor lui M. Bartoli.
Ca arii laterale şi mai izolate, cele două dialecte primesc o
însemnătate sporită pentru explicarea aspectelor antedialectale.
In cele vreo câteva pagini, autorul se citează de 65 de ori (cf.
p. 103—104), chiar şi pentru păreri şi constatări care sunt ale
altora. Ne trimite d. ex. pentru etimologiile arom. afreaţă, păl'ur,
sil'e la ILR I 2
(Al. Rosetti „Istoria limbii române" I, ed. 2-a), p.
167, 175, 176, iar la locurile citate aflăm că etimologiile acestea
au fost date de P. Papahagi (afreaţă, păl'ur) şi de G. Giuglea
(şil'ej. Şi de astă dată cititorul va trebui să înţeleagă că părerile
lui P. Papahagi şi G. Giuglea nu mai au nici o importanţă, că-1
priveşte numai faptul că etimologiile acestea au fost admise de
Al. Rosetti. încolo, tabloul acesta de ..elemente latine păstrate