DACO-SLAVA

RECENSII 479
uitate a limbii romàne, eliminând din prima parte a expunerii
noastre inovaţiile care s'au putut produce în mod independent la
sudul şi la nordul Dunării, după despărţirea grupurilor, şi consacrând
examinării lor partea a doua a cărţii noastre" (p. 26,
sublinierile sunt ale noastre). Dar dacă e vorba de lucruri care
au numai „şanse" sau ar „putea" numai să fie adevărate, dacă
autorul însuşi nu mai este sigur de criteriile pe care îşi întemeiază
opiniile şi cu care îşi motivează rostul lucrării sale, atunci
aceasta s'ar fi putut opri aci.
Nu ni s'ar povesti deci că în cursul epocii române comune
„un grup de populaţie (strămoşii Aromânilor) a stat izolat de
grosul populaţiei (strămoşii Dacoromânilor)" (p. 5—6), că aşa
s'ar explica „divergenţele dialectale dintre dacoromână şi aromână,
ivite în timpul epocii de comunitate" (p. 17, cf. 22), că
epoca română comună „se sfârşeşte atunci când grupul ce era să
formeze dialectul de sud al limbii române se desface de dacoromâna"
(p. 20), grupul aromân deplasându-se spre Sud (p. 16).
Totuşi „pentru a explica ivirea divergenţelor linguistice în două
puncte apropiate ale unui teritoriu linguistic unitar, nu este necesar
să presupunem că grupurile au fost despărţite unul de altul
. . ., nu e nevoie să presupunem că grupul care a devenit ulterior
aromâna a fost separat încă delà origini de grupul dacoromân
. . . „cu atât mai mult cu cât avem motive să credem ... că
strămoşii Aromânilor au locuit în apropierea centrului românei
comune . . ., ci e suficient să admitem că, începând delà un moment
dat, strămoşii Aromânilor nu au mai fost în contact cu
strămoşii Dacoromânilor" (p. 98—99).
Există deci o epocă de comunitate între Dacoromâni şi Aromâni,
cu un teritoriu linguistic unitar, epocă în care cei din urmă,
trăind în apropierea centrului românei comune, au fost totuşi
izolaţi de cei dintâi şi care ia sfârşit când cele două grupuri se
desfac (din izolarea lor, deci din lipsa lor de comunitate?), Aromânii
mutându-se la Sud. Izolarea centrală explică divergenţele
lor de origine străromână, afirmă autorul cu toată hotărîrea în
introducere, dar în încheiere declară tot atât de categoric că e de
prisos să presupunem asemenea separare.
..Expunerea noastră", ne spune dsa, ,,e bazată pe convinge-