DACO-SLAVA

474 AL. PROCOPOVICI
urmate de e, i oclusive palatale identice cu acelea din Ardeal. Un
cuvânt rusesc care s'ar transcrie cu litere latine budetc „veţi fi"
se pronunţă de fapt bud'et'e. Acelaşi cuvânt îl scriu Polonezii
bedsiecie şi îl pronunţă ca Bănăţenii bengece. Slavii de Sud (bulg.
badete, sârb. budete, sloven, badete), Ucrainienii (bildete) şi Cehii
(budete) pronunţă cele două silabe din urmă ale cuvântului
ca Muntenii şi Moldovenii, cu d şi / nealteraţi. In sfârşit Slovacii
pronunţă cuvântul scris budete: bud'(g')et'(lc')e".
Vecinii noştri slavi dc astăzi îl pronunţă aşadar pe de, te, ne
şi di, ti, ni cu dentatele nealterate. E foarte probabil însă, încheie
autorul, că Slavii pe care i-am avut altădată la apus alăturea de
noi, trăind printre noi .şi pe unde Cngurii le-au luat locul, au înmuiat
dentatele. Se pare, după numele de sate şi oraşe de origine
slavă din Transilvania, că au vorbit un graiu înrudit cu graiurile
Slavilor din Sudul Dunării, al Bulgarilor mai ales, dar că acolo
la Vest i-a cuprins şi pe ei izoglosa dentalelor înmuiate, apropiindu-i
subt acest raport de Slavii apuseni, îndeosebi de Slovaci.
Dacă este aşa, înmuierea dentalelor ne vine delà ei, ca o particularitate
pe care n'am putut s'o aducem la nici un caz delà Sud
şi care mărturiseşte şi ea vechimea noastră în Nord, mai marea
vechime decât a conlocuitorilor noştri de aci, căci „în sec. al XIIIlea
nu se mai poate vorbi de Slavi în Transilvania". (Despre Dacoslavi,
vezi articolul lui E. Petrovici din acest volum al DR).
Dentatele înmuiate n'au putut fi la noi mai nouă decât sec. XII.
Desigur, o influenţă de felul acesta acei Slavi n'ar fi putut
s'o aibă asupra noastră în epoca lor de desnaţionalizare şi dispariţie,
ci doar într'o vreme când graiul lor îşi mai păstra toată
vigoarea. Ea pare deci şi mai veche decât sec. XII.
Faptul e foarte interesant pentru judecarea raporturilor intime
de simbioză româno-slavă de altă dată. La mulţimea împrumuturilor
lexicale de origine slavă se adaugă şi un fenomen de
modificare în domeniul fonologiei noastre, şi încă pe o întindere
în care, în cea mai mare parte a ei, de multă vreme nu mai avem
nici o atingere cu vreo semenţie slavă. Se pare însă că pe acolo
se găsesc şi alte urme sporadice ale acestei vechi influenţe slave.
Am relevat altă dată un asemenea caz. care priveşte morfologia
şi sintaxa noastră (Da nu-mi treaba altă, mima muiere şi