DACO-SLAVA

468 AL. PROCOPOVICI
cu Rumâni din di ferite părţi. In Bucovina întâlnim în unele sate
forme şi cuvinte care se deosebesc de cele din satele din împrejurimi
si se aseamănă cu cele întrebuinţate în Transilvania nordestică.
Presupunerea că avem a face cu colonişti veniţi din acele
părţi se confirmă prin documentele care arată un val de emigrări,
în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, din Transilvania nordestică
în Bucovina". Şi Bucovina aparţine Moldovei şi este totuşi
în cuprinsul acesteia colţul cu graiul cel mai împestriţat. Şi l-am
putea cita aici şi pe G. Weigand în chiar traducerea lui E. Petrovici:
,,limba din tăile râurilor sau din câmpie" (din preajma
Someşului şi a Tisei) „e mult mai egală decât de pildă în Banat,
unde dela un sat la altul, sau chiar in aceeaşi localitate, se întâlnesc
pronunţări deosebite, pentrucă acolo populaţia a imigrat din
locuri diferite şi în epoci diferite, pe când aici adeseori întinderi
mari au o pronunţare cu totul identică" (LXXII 552, după Jb. VI
11). „Colonizările" prin urmare nu trebue să aibă forţă unificatoare,
ci dimpotrivă au adesea chiar urmări contrare.
Dar, şi desigur lucrul acesta este în gândul lui E. Petrovici,
sporul populaţiei româneşti în Moldova sau Muntenia se datoreşte
unor descinderi din câte o singură vatră. Putem admite însă
că vetrele acelea, deosebite între ele, n'au fost şi ele fărămiţite,
deşi situate în munţi, prin văi şi piscuri înalte şi că au fost în extinderea
lor destul de reduse, ca să poată avea un graiu uniform?
Ni le putem închipui având subt acest raport cu totul alt aspect
decât graiurile de astăzi din inima Ardealului? Mă gândesc la
grupul Meglenoromânilor, ajunşi în aşezările lor din urmă din
aceeaşi vatră, şi ei pe urma deplasării lor un fel de „colonişti",
trăind într'un spaţiu destul de mic, şi totuşi cu deosebiri remarcabile
în dialectul lor din comună în comună. Aceeaşi observare
se potriveşte pentru Istroromâni. Şi ne mai reamintim aici, în legătură
cu ce am spus despre cele două vetre, că Jeiănii din cealaltă
parte a lui Monte Maggiore, la destul de mică distanţă, nu
mai au acelaşi graiu ca Istroromânii din celelalte sate din spre
Sud.
Alta este, cred, explicarea uniformităţii linguistice a celor
două principate. Muntenia şi Moldova şi-au dobândit de cu vreme
unitatea şi autonomia administrativă şi politică, au avut ca-