DACO-SLAVA

RECENZII 465
zenia in lumina unor date istorice care nu pot fi desminţite. Desigur
că lectura articolului acestuia 1-a făcut pe E. Petrovici să-1
întregească cu argumente linguistice în „Românii veniţi recent
în Transilvania"? „O mulţime de cuvinte de origine maghiară
sunt întrebuinţate până la Nistru şi Dunăre şi chiar dincolo de
aceste fluvii, ceea ce e un indiciu că populaţia care le rosteşte
le-a adus din munţii Transilvaniei, unde le-a împrumutat delà
Unguri" şi „Pe hărţile Atlasului ariile de răspândire ale elementelor
ucrainene, bulgăreşti şi turceşti nu trec de fosta graniţă dintre
Transilvania şi Principatele Române decât în foarte rari
cazuri".
Cuvintele pot să pătrundă pe distanţe mari şi fără ca populaţiunile
în graiul cărora îşi au originea să se deplaseze delà vetrele
lor (cf. S. Puşcariu „Limba română" I 205—206, 209, 293—
297). Nu ne putem închipui însă colonizări în masă, fără ca cei
veniţi de pe alte meleaguri să influenţeze graiul celora alături de
care s'au aşezat, mai ales dacă aceştia sunt de aceeaşi limbă ca
şi ei. Cine ar mai putea deci să fie destul de naiv, dacă anumite
scoupri politice nu-i tulbură înţelegerea, ca să creadă în legenda
bizară a românizării Ardealului în epoca Fanarioţilor?!
„Acesta este adevărul", încheie E. Petrovici, „care nu poate
fi combătut decât prin falsificări grosolane şi necinstite: surplusul
populaţiei româneşti din Transilvania a mărit, în cursul secolelor,
rândurile populaţiei mult mai rare din Munteina şi Moldova.
Un curent de migraţiune românească din Principate în
Transilvania n'a existat niciodată".
Lucrurile nu pot fi văzute altfel. Mi se pare însă că am greşit
cu toţii, punând imigrările din Transilvania în Muntenia şi
Moldova pe seama unui „surplus" de populaţie ardelenească. In
Ardeal, unde s'au aciuat în cursul vremurilor tot felul de seminţii,
unde au găsit loc deajuns apoi colonii numeroase de Maghiari şi
de Saşi şi care ar putea cuprinde şi astăzi încă o populaţiune cel
puţin îndoită faţă de aceea pe care o are acum, nu poate fi vorba
de un surplus de populaţie.
Strâmtarăţi de cei care s'au pripăşit printre ei, împinşi în
susul munţilor, lipsiţi de stăpânirea marilor căi de comunicaţie
şi a locurilor largi şi mai mănoase, deci de orice posibilitate de