DACO-SLAVA

458 OH. GIUGLEA
tru. Înaintarea păstorilor cu turme cu tot, s'a făcut probabil si
in etape spre Dunăre şi Carpati, dupăcum îi sileau ori nu anii
buni sau răi. Din spusele unora şi altora, căci păstorii circulă
uşor, ei puteau prinde svonul despre păşunile Carpaţilor. Iar aici
nefiind vorba de o populaţie prea deasă, păşunile ca şi locurile
.arabile, trebue să fi fost ca acum 80—100 de ani în Muntenia,
Moldova, etc., când ştim — şi eu am verificat faptul prin oameni
ce au apucat acele vremi — se puteau ieftin arenda munţii, iar
câmpiile pe nimica toată.
Inelsnirea ce o găseau coloniştii în Dacia prin bogăţia şi
lărgimea pământului arabil şi mai ales a păşunilor, a atras lume
din tot imperiul. Nu numai oficial şi organizaţi vor fi venit coloniştii
„ex toto orbe", ci după ce s'a format curentul, ei au curs
mereu spre Dacia, atât cât nu întâmpinau pi edeci prea mari. Ritmul
acesta cred că a durat multă vreme, chiar supt barbari. Cine
cunoaşte caracterul păstorilor, înţelege cum se ştiau strecura
dintr'o parte într'alta, aşa cum se mai întâmplă şi azi. Când se
aflau la strâmtoare ajungeau păstori în serviciu la cuceritori, la
care îşi puteau creşte şi oile lor, chiar şi dupăce vechiul stăpân
fugea ori se prăpădea. Păstorul scapă de duşman, dându-i gloabă
o parte, o dijmă din oi, sau, cum spuneam, rămânând cioban
la noul stăpân. Această elasticitate profesională a făcut să dureze
la noi pătura păstorească şi să prospereze mai uşor decât
cea a agricultorilor, în vremurile de nestatornicie socială şi politică.
Prin păstori cred că s'a îngroşat numărul Romanilor din
Dacia, chiar din vremea colonizării ei.
Problema aceasta o punem aici numai ca o necesară lămurire
momentană a celei lingvistice din studiu. Ea va trebui să ocupe
un mare capitol în istoria vieţii sociale a Românilor.
Intorcându-ne înapoi, printre adevărurile de mai sus, înţelegem
că în Dacia ca şi'n alte provincii romane au putut veni
fel de fel de oameni, cu meserii deosebite, dar mai ales cei care
căutau pământ mult şi bun, mai bun decât în Italia de Sud, care
nici pc departe nu se-poate asemăna ca bogăţie cu cel din Dacia.
Nu vreau să întru şi în problema condiţiilor sociale din anume
vremuri de pe proprietăţile din Italia, care au silit uneori pe loctitorii
de acolo să plece in alte părţi ale imperiului.