DACO-SLAVA

446 GH. GIUGLEA
pe,-i a dat naştere şi lui viespre,-i. Când am auzit întâi această
formă, n'am putut explica grupul -spr. Acum se vede lămurit ceea
ce s'a petrecut.
Baza oestrus- oîarpoç a lăsat urme şi în neap. y estre, corsie.
nestru, gyestra etc. „Brunst" REW. In dacorom. continuă sensul
concret v. gr. de „taon" ca şi în verbul strechia (din streche/
cosemantic cu v. gr. olaxpáa) „étre furieux comme l'animal piqué
par le taon". Aflându-se acestea numai în dacorom., ele se aşează
pe linia istorică a celorlalte elemente v. gr. discutate.
Rom. (TEACĂ) TECI, „PĂSTĂI": gr. a-yjxv) „Scheide, Kapsel".
Teacă, derivat din lat. theca (gr. ÍWjx7]) a ajuns să însemnezela
plural şi „păstăi", care şi el vine din v. gr. TZÙ'ÇLÇ -TCUÇITOC -j-suf.
-alia, cum am dovedit în DR. X 61.
Imaginea „cutiuţă-păstaie" se vede în dialectele grec. din
Calabria: Otr. fikári „trockene Schote der Bohnen, Erbsen" etc.
Tot aşa în Camp. (Campania) tek „zafte, grüne Bohnen", abruzz.
téka „Bohnenschote", prov. teca „Schote", etc. Rohlfs Graz. 788
şi REW 8699.
Am pus aici şi amănuntul acesta semantic, fiindcă ajută la
înţelegerea originii rom. „păstaie". Faptele semantice au aceeaşi
vaolare ca oricare element lingvistic. Ele se urmăresc mai greu,
când trebuesc să fie puse în grupul influenţelor streine dintr'o
limbă, în care forma fonetică a unui cuvânt are o provenienţă,
iar înţelesul s'a furişat în ea din altă limbă. Imaginea (ca aici
„păstaie" „-Schote") se întrupează de multe ori într'o haină nouă,
a unui cuvânt care o atrage printr'o înrudire oarecare semantică.
Este uneori ceea ce se zice, în cazuri mai speciale, „calc lingvistic".
Este deci probabil că metafora „teacă" > „păstaie" a luat naştere
în graiul şi stilul v. grecesc mediteranian, de unde apoi a fost
imitat de lumea romană. Se poate compara, în acest înţeles, paralelismul
v. gr. íWp«j (lat. theca), lat. vagina > sp. guaina „păstaie"
(v. ş. •-Jaginella „Schote", REW 9123).