DACO-SLAVA

442 GH. GIUGLEA
vadă, nici un exemplu care să îngăduie explicarea prea simplă că
-r din staur, este -/ din staul, articulat staulul. Această disimilare
nu o pot constata în cazuri asemănătoare. Nu se zice car ci
cal (artic. calul), nu satur (din sătulul, sătulele), nu gor (din
golul, golurile), nu poare (din poalele) etc. Articolul -/ n'a disimilat,
n'a putut disimila, fiindcă era un apendice nestabil, se anina
şi se desfăcea, după trebuinţele sintactice ale frazei. Nu era un -l
permanent legat de cuvânt.
Aceste realităţi m'au îndreptăţit să socotesc pe staur, concordanţă
cu v. gr. atocupóc care în sudul Italiei, pornind delà înţelesul
vechiu de „Kreuz, Phahl", pieu pour une palissade, palissade",
a ajuns să însemneze (în Basilicate, Saponaro) staurieddo (diminutiv),
„recinto da porci, costruito di pali e legni connessi", salera,
sturieddu „Schweinestall".
Felul de construcţie care se citeşte în definiţia cuvântului
grec, este acelaş ca la staur. Staurul este mutător, îl schimbă păcurarii
pe mai multe părţi ale hotarului, pentru a îngraşă locurile
mai multor săteni 1
).
Staurul se desface uşor, fiindcă este înjghebat din mai multe
despărţituri, de lungimea unei scânduri (circa 3—4 m.), care se
iau una câte una (ca nişte table sau lese) şi se transportă pe că-
S. Puşcariu când a despărţit pe staur de staul, judecându-le ca două faze,
despărţite în timp, una cu u sincopat (stablum-staul) şi alta din stabulum
{cu -b- căzut), v. Limba română 187.
Formele romanice însă pornesc delà stablum REW. s. v. Forma stau
Dens. /. c. se explică din cazuri ca tău-tăuri etc. Pentru Dacia noi nu vedem
două valuri de populaţie romanică aşa de depărtate unul de altul. După
colonizare, din sud n'ar fi putut veni decât ultima fază stablum, adecă cea
mai târzie, care s'a răspândit şi în cealaltă romanitate. Dacă o fază mai
veche stabulum (cu -u- nesincopat) ar fi durat în Balcani sau în altă parte
a romanităţii, ea ar fi lăsat urme acolo. Dar stabulum nu s'a conservat de
loc, nici în sudul Dunării. Nu putem tăia cu foarfecele un cuvânt ca pe o
fişe, după necesităţile momentului, sau din cauza unor greutăţi fonetice aparente
sau căutate. Cu atât mai puţin sântem îndreptăţiţi să presupunem suprapunerea
peste stablum, a unei forme literare latine, cu u nesincopat. Cuvântul
ţine de vieaţa rustică, de latina vulgară, prin care stablum s'a răspândit
în tot imperiul şi aşa trăieşte pretutindeni, până astăzi.
*) Cred că şi cuvântul mutare este legat de această necesitate agricolă,
tot aşa ca şi stăuină, precum am lămurit în alt studiu, sub tipar.