DACO-SLAVA

ELEMENTE VECHI GRECEŞTI ÎN LIMBA ROMÂNA 439
ra a fost mai întins, cuprinzând şi Moldova, fiindcă îl găsim
atestat în Dosoftei şi în Pravila lui Vasile Lupu. De asemenea
este şi a fost destul de viu şi în Sud-Vestul Transilvaniei şi în
Banat, fiindcă îl foloseşte scriitorul bănăţean Ţichindeal. II înre­
gistrează şi Lexiconul Budan. Derivatele pruncuţ-ă, pruncuşor,
pruncotean, pruncie, pruncesc ii documentează vitalitatea şi prin
ea vechimea. De va fi fost răspândit şi mai departe, în Muntenia,
Oltenia, acolo a trebuit să lase locul celorlalţi termeni cosemantici,
precum băiat,-ă, co pil,-ă, fecior, fiu etc.
Până acum nu i s'a putut da o explicaţie 1
) cu temeiu.
înţelesul general al lui prunc este acela de copil până la 7—12
ani. Ca şi „copil", ,,băiat", „cocon", el poate fi întrebuinţat pen­
tru a arăta oricare fază a vârstei amintite: prunc,-uşor, prunci
mici, mari, copil mic, mărişor, mare etc. Prin urmare este cose-
mantic cu „infans" şi cu altele de aceeaşi elasticitate în nuanţări.
Avem însă sensul de „bastard" păstrat în ungur, poronty,
care este împrumutat delà Români 21
). Se ştie că de multe ori un
1
) O. Densusianu Grai şi Suflet III 236, porneşte delà lat. pronus
„înclinat, aplecat", gândindu-se la depărtata asemănare cu apleca ce se zice
mai ales despre mielul pe care păstorul îl înclină cu capul la ugerul oii, ca
să sugă. Dar în limbile romanice pronus a ajuns numai la sensuri conforme
•cu cel latin, de „abschüssiger Ort", „halbliegend, geneigt" ; iar pronare la
„vorläufig einiiflanzen; niederwerfen, neigen, herabsteigen". Un *promeus nu
e atestat şi n'a lăsat urme în romanică. însuşi apleca, cu înţelesul păstoresc,
cere explicaţii şi analogii. Eu cred că a suferit contaminări cu derivate din
_pup(p)a,-ula (v. acestea în REW).
Derivarea lui S. Puşcariu (respinsă de O. D.) din puer,>*puerunculus,
din care s'ar fi refăcut un *pueruncus, nu mulţumeşte, fiindcă o asemenea
formaţie în lat. vulg. nu aflăm, iar in rom. ar fi ajuns la *puruncur
sau *purunchiu (prin fazele *puărunchi~>*porunchiu etc., zi.nuăr~>noor etc.).
Sincoparea ar fi trebuit să se petreacă târziu, pe teren românesc şi nu văd
cazuri analoge (volemus~>vurem>vreîn etc., adus de S. P. se explică, fiindcă
auxiliarul este de obiceiu aton, enclitic sau proclitic; comp. cur'wd, curună,
curună, furunţel; apoi poruncă, element v. slav. este azi fără sincopă).
2
) Cfr. acum G. Bledy, Influenţa limbii române asupra limbii maghiare,
Sibiu 1942, p. 42, unde se dau înţelesurile 1. „copil", „copil bastard"; iar
prin exetnsiune „mulţime de copii („copilăret"), „puiu de pasăre, sau de
broască" (comp. „broscoiu", zis în batjocură copiilor). V. tot acolo şi citarea
studiilor în care se afirmă trecerea lui prunc din limba română în cea
maghiară.