DACO-SLAVA

438 GH. GIUGLEA
plăiom „reihenweise, nebeneinander" CDDE 1. c„ din care reiese
contactul păstorilor noştri cu Rutenii, fiindcă acolo a pătruns
cuvântul în înţelesul principal, păstoresc, de „drum pe munte".
Aceasta este expresie originală dacoromână care nu se găseşte
în altă parte.
Dacă în dacoromână avem o proprie creaţie semantică, dusă
până la Ruteni, ea trebue legată de un punct din v. greacă, în
care 7iÀayio; însemna „oblique, qui montre le flanc", iar ca adverb
rcXayíw; „obliquement, transversalement", tocmai ce exprim
rom. pieziş, (delà lat. pes-pedem), adecă „pe coastă în sus sau în
jos, pe picior de munte".
Plaiurile noastre (drumurile) sunt mai ales pe picioarele
munţilor. Şi nuanţa aceasta din urmă se vede încă în „versant
d'une montagne" din graiul aromân (ca un strat mai vechiu semantic)
şi în serbocroata, în vegl. pluj „Abhang" şi în dial. grecital.
„terenno in pendio", „Abhang" etc.
întrucât punctul de plecare formal şi semantic se vede limpede
în sudul Italiei, şi până acolo avem verigile lanţului de legătură
(prin serbocroata şi vegliotă) care merge până în provensală,
nu mai încape îndoială, că avem înaintea noastră un termen
pornit din sudiü Italiei, ca cele mai multe din elementele
noastre v. greceşti. Pentru ideea aceasta, plaiu e unul din argumentele
decisive, mai ales că şi istoriceşte ne duce la latina vulgară,
fiind atestat în Servius (sec. IV d. Chr.).
Numai faza „drum pe munte" este creaţie păstorească dacoromână,
de dată foarte veche, fiindcă are vieaţă tare şi generală
în Dacia, ba încă e trecut de vreme în nord şi la Ruteni, fiindcă,
am văzut, a format acolo chiar o mică familie.
Astfel, stratificările semantice se cer a fi desluşite şi ele,
fiindcă ajută spre a cunoaşte desvoltarea istorică, spirituală a
limbii.
Dacorom. PRUNC.-Ä: v. gr.itopvixó;.
Trăieşte puternic în Transilvania şi mai ales în Nordul şi
în centrul ei, ceea ce dovedeşte că aici este casa acestui cuvânt
păstrat delà formarea poporului dacoromân până astăzi. Odinioa-