DACO-SLAVA

ELEMENTE VECHI GRECEŞTI lN LIMBA ROMÂNA 437
ín ital. piaggia „Meeresküste", iar în neapol. „estensione aperta
di terra".
In română înţelesul de astăzi este exprimat mai ales de graiul
păstorilor, care ei calcă de veacuri cărările şi culmile munţilor,
în care şi-au tras sute de drumuri pe locurile mai aşezate şi
mai uşor de urcat la munte cu turmele, cu cai şi până unde se
poate, şi cu căruţa. Pentru circulaţia pe munte, ideea de miez a
cuvântului grec, „loc aşezat, şes" a fost aplicată pe oriunde sepotrivea
în genere, pe terenul neegal al munţilor. De aceea „plaiu"
a ajuns să aibă multe nuanţe de înţeles, care au izvorât din nevoia
de exprimare, legată de varietatea formelor de şesuri şi de
culmi din regiuni muntoase.
Acolo unde a fost ţărm de mare, ca în Italia, s'a aplicat fireşte
la „coasta şi la ţărmul mării". In expresia românească veche
„căpitan de plaiu", „stăpânitor al plaiurilor" trebue să înţelegem
atât drumurile ce duceau şi coborau delà munte cât şi „câmpurile"
delà poale şi din regiunea muncelelor.
Cel mai tare înţeles este însă cel de drum pe munţi, bătut şi
călcat pe locuri mai aşezate, mai uşor de umblat 1
).
Cuvântul e răspândit în Balcani, la Aromâni : plaiu „versant
d'une montagne", în serbocroata plag, „kleine Ebene am Fuss
von Bergen" (Skok, ZRPh, 41, p. 152). în Italia sudică sunt şi
nume topice (Rohlfs /. c.,) iar la noi Plaiu, în felurite componente
topice, mişună pretutindeni, în carpati.
Delà noi a pătruns la Săcui, în derivatul plajás, palajás. Mai
interesantă este semantica formelor rutene plai, dim. plaìcok
„Fusssteg, Fussphad, Reitweg im Gebirge, Reihe, Schicht";
1
) In CDDE se reconstitue un plagius,-um din lat. plaga „bande de
terre, étendue, contrée". Dar REW, ca şi Rohlfs, îl socotesc grecesc, cum
dovedesc formele din Italia meridională. De aceea trebue părăsită reconstruirea
neîntemeiată din lat. plaga care este înrudit, din epoca arhaică, cu v. gr.
7tÉXa-;oç „la pleine mer, la surface unie de la mer" Boisacq Dict. etym. d. I.
1. gr., p. 759, şi Walde Lat. etym. Wörteb. s. v. plaga,, lângă care vin gr.
TiXà-foç „Seite"; TOCTiAaŢia „Seiten, Flanken", nXà-^ioç „quer, schief". înţelesul
primitiv, după Kretschmer, dotta I 16 şi u. a fost pentru níla^oc, cel
de „stirface plane".
2
) Eu cunosc vieaţa cuvântului prin date culese personal din cercetări
asupra vieţii păstoreşti carpatice.