DACO-SLAVA

ELEMENTE VECHI GRECEŞTI IN LIMBA ROMÂNA
răutatea din adânc iese la suprafaţă pe corp, pentru a se elimina
cu încetul.
Au fost de lipsă aceste analize, fiindcă, precum spune Tiktin
RDW şi Capidan 1. c, semantismul lui vărsat, pare nelămurit. De
aceea C. îl compară cu bulg. sipanica „variole" < partie, sipan
„marqué de variole", delà verbul sipja „je verse". Astfel termenul
român, ar putea fi socotit ca o decalcare după cel bulgar. Insă
cel rom. are o arie majoră (Dacia şi ţinuturile de ieri şi de azi
aromâne) şi se găseşte pe arii laterale, încât termenul bulg., cu
arie minoră, nu poate fi judecat decât ca inovaţie, venită din
română.
Pe urmele celor spuse, mai ales privitor la lat. languire, languor
etc., ajungem să dăm şi de rostul dacorom. mălces subst.
arom. mălţeadză subst. şi mălţidza 1
) vb.
V. gr. [JiaXaxïÇu) este cosemantic cu lat. languere (cu derivatele
amintite). Iată înţelesurile: „amollir, rendre faible"; la pasiv
„étre languissant, malade"; adj. ^aXaxoç ,,mou; languissant, faible",
etc.; [xaXaxía „langueur du corps, infirmité; maladie de l'estomac"
etc.
Prin extensiune verbul u.aXaxiÇw a putut ajunge să însemne
boală care moleşeşte corpul ca şi languor > lingoare, „tifus".
Familia lexicală grec. a pătruns de vreme şi în latină cu înţelesuri
analoge: malacia e atestat la Caesar, Seneca şi Pliniu,
malacisso ( = [taXaxcÇw , cu faza veche lat. a suf. -izo < gr. iÇw),
malacus la Plaut şi la alţii. Fiind atât de vechiu, verbul v. gr. a
putut înainta în Iliria, din prima fază a romanizării ei. Astfel
se explică prezenţa lui în aromână, ca urmă din epocă mai veche
decât cucerirea Daciei.
Desvoltarea fonetică este din cele mai simple. După sincoparea
lui a, aton atât la prezent cât şi la infinitiv, s'a ajuns la
mălce(d)z-a. In dacorom. a rămas postverb. malcez, iar la Aromâni
trăieşte şi verbul. Forma dacorom. a avut şi oarecare influenţă
în jurul său (v. mai departe mâlced, mârcav, vâlced etc.).
ţidzos.
Am auzit delà Caramica pronunţarea mai firească, mălţeadză, mâl-
429