DACO-SLAVA

ELEMENTE VECHI GRECEŞTI ÎN LIMBA ROMÂNĂ 423
Cazul lujer, cum se poate vedea din datele înşirate mai sus,
prezintă prilej bun pentru interpretări de geografie lingvistică,
pentru că stăpâneşte în linii generale, numai o parte a teritoriului
dacoromân, adecă sudul Transilvaniei, cu o parte din centrul
ei (jud. Alba), iar în mai spre nord şi nord est a năvălit slavul
hlud.
Câmpia Transilvaniei, fiind o arie centrală, chiar numai
prin acest caracter geografic, ne îndeamnă să vedem în ea un focar
de inovaţii, provocate de tendinţa de înaintare străveche a
surplusului de populaţie românească delà nord la sud, la sud-vest
şi sud-est (şi nord-est dinspre Maramureş). Apoi prin firească
reacţiune, ca aceea a valurilor care tind mereu spre ţărmuri şi
mereu se res frâng şi înapoi, pătura etnică, îndesată în digul Carpaţilor
meridionali, trebuia să arunce înapoi sporurile care nu
găseau acolo destul loc de trai, sau nu putuseră să treacă munţii
spre sud.
In discuţiunea aceasta, judeţul Alba este lămuritor. Am făcut
aici, intenţionat, un sondaj. Cuvântul nostru sună acolo lujer,
pentru că şi ge- lat. a evoluat la ; (z). In toate exemplele încercate,
am auzit j (z) nu g (e)- sau z' (jenuche nu 3'enuche etc.).
Slăbirea lat. g^>z în lujer s'a întins apoi şi mai departe,
ajutată şi de intervenţia formelor huluj, hlujati etc. (< slav.
hlud) care în regiunea Sebeş-Rahău, sondată de mine, trăiesc
alături şi se luptă unele cu altele. Totuşi lujer nu s'a dat bătut,
probabil fiindcă este mai plăcut la auz, mai expresiv. Dar el vieţuieşte
mai departe, pentrucă are un caracter semantic distinctiv.
In special vierii din partea locului, bogat în vii, mi-au definit
astfel cei doi termeni, concurenţi : huluj (plur. -ji) de cucuruz
înseamnă „cocean de porumb cât e în picioare, sau tăiat". Despre
celălalt: viţa are cârcel (cârcei), care se acaţă (de araci etc.);
apoi căpuşă, când înmuguresc. Din fiecare ochiu dă o căpuşă;
până'nmugureşte îi zice aşa şi, când dă frunza, îi zice lujer.
Tot aşa: „lujer de salcă", până e crud; când s'o 'nlemnit, zicem
nuiaua sau joardă. Despre primii muguri, moi, şi la macriş
zicem: ui, ce lujer de macriş! E moale, fraged, îl mănânci. Ţăranii,
când are un viţel, tinăr, gras, zice „am un viţel ca un lujer',