DACO-SLAVA

DACO-SLAVA 261
slavă: unul mai vechiu, bulgăresc, şi unul mai nou, sârbesc,
format de Sârbii care s'au refugiat în Banat din Peninsula
Balcanică începând cu sec. XV şi au pătruns şi în judeţul
Severin. 1
)
Dar tratamentul Q > u nu e numai sârbo-croat. Dintre
limbile slave îl mai întâlnim şi Ia Ruşi, Ruteni, Cehi şi Slovaci.
Toponimicul Luşca (Năsăud), atestat la 1392 subt forma Luchka
(cit. Lucka), e derivat de Drăganu 2
) din rut. Luèka {lueka e
-un diminativ delà luká „luncă" < loka). în ţinutul Năsăudului,
ca în Maramureş, Sătmar şi jud. Someş, au existat vechi co­
lonii ruteneşti. 3
)
7. Se ştie că grupurile protoslave d, t-\-i şi kti, gti au
1
) V. Silviu Dragomir, Vechimea elementului românesc şi colonizările
străine în Banat (extras din Anuarul Inst, de Ist. Nat., Cluj, 1924), p. 8.
( titina e amintit întâia dată în anul 1488, v. Csánki, op. cit., II, 12.
2
) Toponimie şi istorie, 14, 94.
•') V. Drăganu, Topon, şi ist. 74 sq. Dintre cele 12 radicale pe care
Margareta Ştefănescu (Arhiva, 31 — 1924, 202) le crede de provenienţă
ruteană şi din care au fost formate toponimice în judeţele Mureş, Târnava-
Mare, Someş, Cluj, Bihor, Satu-Mare, Trei-Scaune, Maramureş si Arad, cele
mai multe nu pot fi luate în considerare. Preluca (şi Preluci jud. Someş) au
la bază apelativul românesc prelucă de origine ruteană (prylúka); sereda
si solona sunt maghiare, după cum admite însăşi Margareta Ştefănescu ; de
asemenea suiixul -ăn poate reda pe ung. ó (dar poate fi şi de origine ruteană
< -iv, cf. Sadău, jud. Rădăuţi < rut. Sadiv) ; sufixul -ăuţi se întâlneşte
o singură dată în toponimia Transilvaniei (Boţcăuţi, jud. Maramureş,
v. Moldovan«Togan, op. cit., 33 şi Arhiva, 29-1922, 508, căci Bărsăuţa
(Someş) e un diminutiv delà Bârsău (ung. Risborssó), iar Păpăuti (Trei-
Scaune) a intrat în limba română prin filiera maghiară ("Popovici > ung.
"Papoues, Papolcz, Papócs > rom. Păpăul) (Arhiva, 29—1922, 508; Liebhart,
BA., III, 61); luca- în toponimice ca Luca (Mureş), Lucăceşti (Sătmar)
nu reprezintă pe luká „luncă* rutenesc, ci toponimicele de mai sus sunt
formate din numele de persoană Luca şi Lucaciu, ceea ce se vede şi din
formele ungureşti Lukafalva (= satul lui Luca), Lukácsfalu (=satul lui Lucaciu)
(BA., III. 49); bahnă e un apelativ românesc de origine ruteană
(bahno), deci a putut servi Românilor la formarea toponimicelor. Singur dolh
{Dolheni, jud Someş) mi se pare sigur rutenesc din tot ce a considerat ca
atare Margareta Ştefănescu (şi sufixul -ăuţi în Boţcăuţi).
Dintre cele date de Drăganu socotesc sigur rutenesc numai toponimicul
Hovrila (Satu-Mare) care are la bază numele de persoană Gavrilă
•cu g > rut. Havrilo (Drăganu, Topon, şi ist.,'TI).