DACO-SLAVA

ELEMENTE VECHI GRECEŞTI IN LIMBA
ROMÂNĂ
Problema aceasta prezintă mai multe laturi, care privesc :
•a) elementele v. grec. bine stabilite până astăzi; b) centrul sau
centrele geografice de unde au putut veni în Dacia; c) eventualitatea
existenţii în limba română şi a altor elemente, decât cele
cunoscute până acum.
Această eventualitate a fost luată în considerare de mai mulţi
cercetători care au propus o serie de etimologii
baze vechi greceşti
româneşti pe
1
).
Pentru mine nu încape îndoială că odată ce a fost admis un
număr de forme v. grec. în limba noastră, calea nu poate fi închisă
numai pentrucă nu s'au putut înfăţişa destul de convingător
unele etimologii propuse în anii din urmă. De aceea drumul
rămâne deschis prin logica faptelor. In limba în care s'au aflat,
până într'un moment dat, elemente dintr'o anume direcţie, acolo
te mai poţi aştepta oricând să se descopere şi altele.
Numai asupra centrelor de iradiere a influenţei v. grec. pot
urma discuţiuni. Delà început, problema se cade s'o punem geografic.
Orientul romanic, delà Adriatica la Marea Neagră şi Dunăre,
apare ca un spaţiu susceptibil de a fi fost influenţat de limba
şi cultura veche grecească. Fireşte, în acest vast teritoriu, vor
- 1
) V. înşirarea acestora la C. Diculescu, Dacia Romană în oglinda
inscripţiilor şi a limbei de azi. I. Elementele greceşti, Cluj, 1926 p. 4. Acestea
(după O. Densusianu) sunt argea, broască, brotac, bute, căscă, urmă,
cauc, doagă, drum, amăgi, mângâia, mărgea, martur, maţ, mic, urmă, urgie,
farmec, rânchesa, samar, spân şi zeamă. Cfr. şi RE1V B
s. v. şi explicaţiile
noastre, mai departe.