DACO-SLAVA

402 SEXTIL PUŞCARIU
formei verbale s „sânt", legat şi el adesea enclitic : (nu-s bani).îs
bani. ^
Acelaşi fenomen s'a petrecut cu prepoziţia şi prefixul n
din lat. in. Spre a-1 înţelege însă, trebue să facem o scurtă
excursie istorică. Lat. în şi întro rostite en şi entro şi-au pierdut
în unele regiuni ale României, precum în Italia meridională şi
în Imperiul de Est, prin fonetică sintactică, pe e iniţial (cf. DR.
III, 391—392). In cazuri ca verde J
nchis, cale J
ntoarsă, merge
J
n sat, se 'mparte... i iniţial (rostit e) din înclusum, intorqueo.
in, impartire s'a contopit încă în epocă latină cu e final din
vir(i)de, calle(m), mergî(t), se... Cum cu e se terminau toate
substantivele şi adjectivele de declinarea III, pluralele ambigene
şi cele mai multe plurale feminine, persoana 111-a din prezentul
indicativ la verbele de conj. II—IV şi din prezentul conjunctiv
la cele de conj. I., mai ales însă câteva prepoziţii din
cele mai des întrebuinţate, ca de, pe, peste, spre, şi pronume
ca me, te, se, mine, tine, sine, cazurile de „eliziune* a lui e
din en (= in) după e delà sfârşitul cuvântului precedent erau
foarte multe. Mai târziu, dar tot într'o epocă veche, (însă după
ce a devenise î în poziţie nazală) e iniţial neaccentuat s'a prefăcut
în a, încât şi en trebuia să devină an. în dialectul meglenit
găsim încă acest stadiu : ancl'id