DACO-SLAVA

DACO-SLAVA 249
mult mai de folos, după cum am văzut, decât o formă oficială
din sec. XIV. 1
) Dacă i-am fi dat crezare asesteia din urmă
(Muthnuk), am fi găsit că prezintă un fonetism sârbo-croat
(Q > u) şi nu bulgar (Q > ă, î) cum mărturiseşte în realitate
forma populară. La faptul acesta nu s'au gândit îndeajuns
cercetătorii toponimiei Ardealului ca Weigand, 2
) Scheiner,
Liebhart, Melich, Kniezsa şi chiar Drăganu. Dacă e adevărat
că cele mai vechi atestări ale unui toponimic sunt de o foarte
mare însemnătate — cum zice Vasmer (op. cit., p. 10): „mit
ihnen steht und fällt oft die Deutung eines Namens" — apoi şi
forma populară exactă, nefalsificată de scribii documentelor
vechi, e tot atât de importantă. Iar în ce priveşte toponimicele
româneşti din Transilvania, forma populară trebue preferată
celei atestate în documente, căci acestea din urmă n'au fost
scrise niciodată de Români, prin urmare toponimicele întâlnite
în ele au fost totdeauna stâlcite. 3
)
1
) V. şi DR., VII, 176, şi cele spuse mai sus p. 239.
2
) Astfel Weigand (Balkan-Archiv, I, 6, 19) şi Drăganu (Rom, îit v.
IX—XIV, 560) explică toponimicele Vuitor, Vulturi ca având la bază apelativul
vultur „Adler' . Forma populară este însă Viitori (v. harta anexată
la studiul lui T. Papahagi, Cercetări in Munţii Apuseni, în Grai şi Suflet,
II, fase 1), care e pluralul lui văltoare şi pe care Tiktin îl traduce — de
altfel greşit — „Walkmühle", adică «piuă". De iapt la locul numit La Viitori
se găsesc vâltori pentru vâltorit păturile de lână. Pe hărţile militare
austriace şi în grafia oiicială ungurească (Zalatna-Vultur) î românesc a fost
redat prin u ca în cazul lui Mătnic, Mândra : Mutnik, Mundra. Trecerea lui
i precedat de v la u s'a întâmplat de altfel şi pe teren românesc. După cum
îmi comunică Romulus Tudorán, la Arieşeni se zice
loc de „vâltori" „vâltorar".
vuitori, vulturârt, în
3
) V. Drăganu, op. cit, 234; Kisch, op. cit., 11: „Das gesprochene,
mundartliche Wort muss zum Prüfstein des geschriebenen gemacht werden,
nicht umgekehrt".
Vorbind despre toponimicele slave din Germania de Est, A Brückner
zice (Zeitschr. f. Ortsnamenforschung, III, 150):
„ .... im deutschen Munde, auch in alten Aufzeichnungen, sind
durch Verhören der Sprechenden und Schreibenden die slavischen richtigen
Formen oft sinnlos entstellt ..."
Kniezsa (pp. cit., 55) recunoaşte că toponimicele slave din Ungaria nu
prezintă deosebiri dialectale slave, deoarece aceste deosebiri au dispărut în
urma desvoltării fonologice a limbii maghiare. Forma românească a acestor
toponimice, acolo unde ea există, a suferit mult mai puţine schimbări ca cea
ungurească, de ex. bulg. *Mătnik > Mâtnic (sec. XX) = ung. Muthnuk (a.
2