DACO-SLAVA

396 SEXTIL PUŞCARIU
gulus, jungkia (arom. gungl'ari, megl. zungl'u) < lat. jugulare,
jungketură < lat. *jungulatura (forme cu ng în glose latine
şi în dialecte romanice la PUŞCARIU, EW. Nr. 922 şi la
CANDREA-DENSUSIANU, DE, Nr. 918), sbenguesc „sbe-
guesc", cf. şi sufixele -incă, -inga, -oancă, -oangă ca variante ale
lui -ică, -igă, -oacă, -oagă, apoi fleac dar treanca-fleanca 1
). La
Aromâni avem (cf. CAPIDAN, Arom. § 228) arănk'esc pentru
obişnuitul arăk'esc „răpesc", afraiigă „fragă", alangu pentru
alag „alerg", tangaje „oaie căreia i-a murit mielul" < alb.
cagale, lăngută „puţin" glenciu, pianta „piaţă" (Jb. VIII, 317); germ. Sitz
> jeţ (jiţ) şi jelţ (jilţ). Mai numeroase sunt cazurile aromâ­
neşti (cf. CAPIDAN, Arom. § 228) : alincescu pentru alicescu
(DR. III, 753), astăadză şi andzî, „astăzi" şi „azi", tungu „bronz"
< turc. tue „tuciu", mingilişă „adunare" < turc. miglise, iar
Ic în loc de c găsim la Aromâni în angâlcitoare „ghicitoare" 2
).
!) Intenţionat n'am citat exemple ca cătingan, înfing, tengano, jumncă...
în care n poate fi propagat. Pentru despicări analoage în limba
albaneza cf. MEYER— LÜBKE, în GRÖBER, Grundrisse, p. 1050. SCHU-
CHARDT a atras atenţia asupra apariţiei unui n înaintea velarelor într'un
studiu publicat în Zeitschrift f. rom. Phil. XXXV (1911), p. 71 ş u.
Probabil şi schimbul între q şi ng (nc înainte de consonante ai onice)
în cazuri ca lat. frango, fregi, fractum, frangere faţă de fragmentum etc. se
datoresc tot unei despicări.
2
) Sufixul -enciu în loc de -eciu poate avea n propagat. Tot astfel
sufixul -angiu în bosmangiu (turc. basmagy), din exemple ca scăunenciu,
boiangiu (turc. boyagy), calangiu (turc. kalaigy)... s'a putut orienta după
bostan-giu, toptan-giu... Şi la Aromâni găsim hălvăngiu, „halvagiu". Dialectal
în Grecia îi corespunde papahandsis aromânescului Papahagi.
Pe când difenţierea consonantelor geminate e admisă de mulţi linguisti,
despicarea consonantelor simple în două elemente omorgane n'a fost, pe cât
ştiu, studiată în nicio limbă. Exemplele româneşti sunt atât de numeroase
şi variate, încât fenomenul nu poate fi negat, numai fiindcă e surprinzător.
Cei ce nu-1 admit, neputându-1 explica, se aseamănă medicilor care neagă