DACO-SLAVA

DESPICAREA 393
terim". Aromânii au distimhel'ă „testemel" şi cucumbişe „un
fel de plăcintă" în loc de cucumişe. Une-ori avem, la sfârşitul
cuvântului, şi mp în loc de mb din m, astfel în chestionarul
„Casa" 95/79 : salcâmp în loc de „salcâm". Cazul invers, mp
din p e ceva mai des : ciumpag „ciupag", climpeşte „clipeşte"
(DR. IX, 412), jampiţă „japiţă"... Avem şi exemple cu mf din
despicarea unui / sau m, împrumutate însă deadreptul aşa :
calomfir (şi bulg. karamfil) alături de calofir (bulg. kalofer),
zamfir „safir" « paleosl. samfirü). Pentru v despicat în mv
(cu m labio-dentaL*, ca în ital. inverno (surselv. unviern, span.
invierno REW. Nr. 4126), avem cazul lui imvi (POPOVICI,
Rum. Dial. 165) în loc de ivi*). Probabil că şi aşa numitul
„infix nazal" în forme latine ca accumbo, accubui, accubitum,
accumbere (şi alte compuse cu prefixe delà -cumbo) faţă de
cubo, sau în rumpo, rupi, ruptum, rumpere se explică tot prin
despicarea labialei.
In altă parte am arătat cum un nn poate deveni nd; tot
astfel se poate despica n în nd şi când nu este lung. Intr'adevăr,
M. POMPILIU a atestat din Bihor (Conv. lit. 20, p. 1004) forma
arinàe în loc de arin(e), iar în ALR. I, h. 45 se dă din diferite
puncte forma plămâna (cu plurarul plămânzi) pentru plămân.
La Albanezi întâlnim ndëmëroj din lat. numerare.
Şi un d apare despicat în nd. CAPIDAN, Arom. § 228
citează din dialectul aromân următoarele cazuri de n „epentetic":
iţindo „orice" şi carţindo „oricare" pentru iţido şi careţido,
mitiduo pentru miduo „măduvă" şi Sânmendru „Sâmedru", (in
!) Pentru explicarea unora din formele citate mai sus s'au dat şi alte
explicări. Astfel MEYFR-LÜBKE (in GRÖBER, Grundriss d. rom'. Phil.
I 2
, p. IOBO) după care am citat exemplele albaneze, crede că b din alb. shëmbé'loj
s'a ivit in forma sincopată sim(i)lare; tot astfel era de părere A. BYHAN
(Jb. V. 4—5) că din tremulare s'a născut tremurare şi, la Aromâni, cu sincopare,
trembrare şi apoi, prin generalizarea formei cu/mb, şi tremburare în loc
de tremurare. Cum variantele cu mb se găsesc si la Dacoromâni şi la Albanezi,
trebue să renunţăm la asemenea explicări. După cele de mai sus, vom
considera deci şi în cuvinte italiene (toscane) ca gomhito, stomhaco, cimhere...
că m a fost despicat în mb, fără să presupunem mai întâi o lungire a lui m
în proparoxitoanele gómito, stomaco, címece, căci avem si remholdre, care
nu e accentuat pe silaba a treia delà sfârşit.
11