DACO-SLAVA

DESPICAREA
dăm seama că apertura vocalelor fiind mare şi forma ei puţin
precisă, vocalele nu sunt identice cu sine înseşi în tot cursul
articulării lor, chiar când durata lor nu este lungă. înălţimea,
intensitatea şi timbrul vocalelor variază. Când variaţia timbrului
e foarte mică, ni se pare că distingem nişte sunete unitare ;
când variaţia e mare la începutul sau la sfârşitul articulaţiei,
atunci acest început sau sfârşit se identifică cu alte vocale cu
timbru definit; vocala astfel constituită ne face impresia unui
diftong (cf. ROUSSELOT, Modifications phonétiques, p. 251
ş. u.), mai ales fiindcă se adaugă şi tendinţa de diferenţiere,
care face ca deosebirea dintre elementele constitutive ale unei
vocale să devină şi mai accentuată 1
).
Şi despicarea unei consonante simple o vom înţelege
uşor dacă ne dăm seama că în articularea consonantelor avem
mai multe faze care se urmează, şi că fiecare din aceste faze
poate să desvolte un caracter autonom. Când se adaugă şi aici
elementul diferenţierii, dintr'o singură consonantă se poate naşte
un grup consonantic. Cazurile acestea odată recunoscute, ne apar
cu mult mai numeroase şi mai variate decât cazurile de diferenţiere
a geminatelor. Aproape tot materialul aruncat laolaltă, în
monografiile dialectale, în capitolul consonantelor „epentetice",
intră în vreuna din categoriile pe care vom încerca să le stabilim
în cele următoate pentru limba română. Nota comună
tuturor cazurilor pe care le vom cita — şi care dovedeşte că
avem a face cu unul şi acelaşi fenomen — este că unul din elementele
grupului consonantic rezultat prin despicare este totdeauna
o sonantă şi că elementul nou ce apare este o m o r g a n
cu cel despicat.
Economia mişcărilor organului nostru fonator face ca
turc. damla, să devină dambla în urma faptului că în stadiul
de destindere, articularea lui m nu se mai produce sincronic
cu coborîrea vălului palatin, încât aerul, ne mai scurgându-se
') Sunt unele limbi sau dialecte în care această fluctuaţie de timbru
este atât de mare, încât în locul unei vocale ni se pare că auzim un poliftong
compus din trei, patru sau chiar cinci elemente. Asemenea cazuri sunt
frecvente mai ales în graiul Saşilor din Ardeal; ele au fost adesea notate
de E. PETRO VICI In ALR. II.'
391