DACO-SLAVA

DISIMILAREA, DIFERENŢIEREA, DESPICAREA,
DISOCIEREA ŞI ÎNMUGURIREA SONANTELOR
— Un capitol de fonetica românească !) —
DISIMILAREA
Disimilarea este fenomenul opus asimilării. Tendinţa
de a articula mai uşor sileşte uneori pe vorbitor să repete o
articulaţie anterioară sau să anticipeze o articulaţie următoare
făcând astfel ca sunete deosebite la origine să devină identice.
Dar repetarea aceluiaşi sunet la intervale scurte nu este dorită
de organul nostru fonator, capabil să producă cele mai
variate mişcări şi compensaţii de mişcări. Deprins cu varietatea
aproape infinită a mişcărilor, el se simte la largul lui
atunci când trece cu abilitate delà o articulaţie la alta; repetarea
aceluiaşi sunet îi devine nesuferită. Copiii ştiu prea bine
lucrul acesta şi fac exerciţii de „frământări de limbă". (Cf.
PAMFILE, Jocuri de copii, II, 371 ş. u.) :
Capra neagră calcă 'n piatră ;
Cum o calcă, 'n patru crapă,
Crepe capu caprii 'n patru
Cum a crăpat piatra 'n patru.
Din cauza repetării prea dese a sunetului r în unire cu o
-ocluzivă, e foarte greu să rostim repede asemenea cuvinte.
Spre a evita articularea repetată la intervale scurte, limba modifica
unul din cele două sunete, îl disimilează faţă de
acelaşi sunet din apropiere.
Cazurile de disimilare vocalică sunt mai rare. Astfel încă
7în epoca latină vulgară vicinus devenise vecinus, precum do-
*) Fragment din vol. II din .Limba Română*.