Drd. AL. PRELIPCEAN, Sfantul Roman Melodul

SFANTUL ROMAN MELODUL
γὰρ ὑμνωδίαν συστησάμενος θεοπρεπῶς
ἐπεδείξω τὴν πολιτείαν σου...» 39 .
părintele nostru; că îngerească cântare
alcătuind, cu dumnezeiască cuviinţă ţiai
arătat petrecerea ta...» 40 .
Unele din studiile vechi care interpretau acest tropar encomiastic, considerau
că stihurile «πρώτη καλῶν ἀπαρχὴ» (început întâi al celor buni) şi
«ἀγγελικὴν γὰρ ὑμνωδίαν» (îngerească cântare) se referă la realitatea că Sfântul
Roman este inventatorul condacelor. Pe de altă parte, traducerea în latină a
cardinalului J. Pitra (primus fuisti pulchorum cantorum princeps) descoperă
înţelesul real al stihurilor 41 . Cel de-a doua mărturie este canonul lui Epifanie 42 ,
care prezintă următoarele idei:
- Sfântul Roman a fost atât de virtuos, încât, chiar pe pământ aflându-se,
vieţuia ca îngerii cerului;
- Melodul, cu harisma pe care a primit-o de la Maica Domnului, a devenit
«vas al Duhului» (δοχεῖον τοῦ Πνεύματος), «liră» şi «chitară», iar harisma aceasta
a fost pusă în slujba Bisericii, Melodul sprijinind învăţăturile ortodoxe pe de o
parte, şi combătând greşelile eretice, pe de altă parte 43 .
De asemenea, canonul lui Teofan al Niceei (cca 850) recurge adeseori şi
se sprijină mai mult pe Epifanie. În canonul său, Sfântul Roman nu este din
Constantinopol, ci a venit în capitala Imperiului bizantin din patria sa, care
însă nu este denumită. Se face mereu trimitere, ca şi în cazul canonului lui
Epifanie, la minunea inspiraţiei. Importante sunt şi stihurile care ne ajută să
tragem concluziile: Sfântul Roman a venit la Constantinopol ca proaspăt hirotonit
în treapta diaconiei şi s-a instalat la biserica Maicii Domnului din Cyr,
unde a petrecut în rugăciune şi în asceză. Adeseori se menţionează că un asemenea
mare poet, cum a fost Sfântul Roman, care s-a bucurat de faimă în timpul
domniei lui Justinian, este imposibil să fi fost numai diacon în toată viaţa
sa, şi să nu fi avansat în ierarhia bisericească. Dacă Justinian dorea să-l cinstească
pe Melod, care era adeseori considerat drept „preferatul palatului”,
atunci fie îl ridica la rangul de episcop, fie – cel puţin – îl lua în preajma sa,
devenind preotul palatului imperial. Din toate acestea nimic nu s-a produs,
deoarece izvoarele îl menţionează ca un model de „învăţăcel” excepţional:
Sfântul Roman, cel mai mare imnograf al epocii sale, pe care Biserica şi cetatea
Bizanţului îl cinsteşte cu vrednicie, a refuzat toate acestea, preferând simpla şi
39 Κ. ΜΙΤΣΑΚΙΣ, Ἡ βυζαντινὴ ὑμνογραφία…, p. 371; Ν. ΤΩΜΑΔΑΚΙΣ, Η βυζαντινή
υμνογραφία και ποίησις ἤτοι εισαγωγή εις την βυζαντινή φιλολογίαν, τόμος 2,
Ἐκδόσεις Π. Πουρναρᾶ, Θεσσαλονίκη, 1993, p. 88.
40 Mineiul pe octombrie…, p. 7.
41 Κ. ΜΙΤΣΑΚΙΣ, Ἡ βυζαντινὴ ὑμνογραφία…, p. 371.
42 Nu se ştie însă care Epifanie. J. Pitra consideră că este vorba de Epifanie Studitul (sec.
VIII-IX), însă opinia sa este respinsă mai apoi de J. Petridis şi de Emereau. Vezi: Κ. ΜΙΤΣΑΚΙΣ,
Ἡ βυζαντινὴ ὑμνογραφία…, p. 370, nota 4.
43 Κ. ΜΙΤΣΑΚΙΣ, Ἡ βυζαντινὴ ὑμνογραφία…, p. 372.
67