Drd. AL. PRELIPCEAN, Sfantul Roman Melodul

ALEXANDRU PRELIPCEAN
senzaţional şi de noutate, iar pe de altă parte, ar pune punct dezvoltării, înţelegerii
şi comentariilor romaneice. Ce este nou şi senzaţional pentru melodul
bizantin este Cuvântul lui Dumnezeu şi actele Sale soteriologice, ce l-au reclădit
şi l-au restaurat pe „omul cel vechi” din interior. Prin cuvânt, Melodul Îl transpune
pe Cuvântul lui Dumnezeu, născând drama dialogului dintre cuvântul
omenesc şi Cuvântul dumnezeiesc. Drama din dialogurile clădite de Sfântul
Roman, în oricare din condacele sale, constă în căutarea vindecării persoanei
umane de către Cuvântul, Unul din Treime ce S-a întrupat şi care se raportează
fiinţei umane prin cuvânt. Cuvântul are pentru Melod valoare fundamentală, de
vreme ce prin cuvânt (διά τοῦ λόγου) omul cel vechi deschide dialogul
(διάλογος) cu Cel Preaînalt. Dialogul, pe care-l vom observa şi în cele două
condace ale Epifaniei are drept ţintă exprimarea dramei trăite de omul îndepărtat
de Dumnezeu, gol (sufleteşte şi trupeşte), care şi-a „procurat” prin păcatul
strămoşesc doar „haine de piele”.
Pentru Sf. Roman Melodul, orice realitate teologică are fundament soteriologic,
aşadar îl plasează pe om în cărările mântuirii. Pentru acest lucru, opinia
lui Th. Detorakis, conform căreia „poezia condacelor [romaneice] nu este
dogmatică” 114 , este una inacceptabilă. Cu toate că Sf. Roman Melodul nu este un
dogmatist, în sensul termenului modern, el este cu siguranţă un teolog ce a
redat prin intermediul imnurilor sale învăţătura Bisericii. Dacă Sf. Roman
Melodul nu a redat prin condacele sale dogmele învăţăturii creştine, atunci ce a
ţintit el de fapt prin poemele sale? Doar aspectele neteologice din epoca în care a
vieţuit? Sau, poemele sale au fost mărturia susţinerii acţiunilor împăratului
Justinian şi nu au nimic în comun cu viaţa Bisericii? Scopul Melodului a fost
fără doar şi poate unul teologic: de a da mărturie despre relaţia sinergică, vie şi
creatoare dintre omul cel căzut şi Hristos cel ce ridică firea umană. Prin poezie,
Melodul reconstruieşte istoria omenirii, pe care o pune de acum înainte în relaţie
cu Fiul lui Dumnezeu, ca centru desăvârşit al istoriei. Totul este pentru Melod
dinamic, şi nicidecum static. Dinamismul condacelor sale indică mai cu seamă
dinamismul cu care creştinul trăieşte viaţa în Hristos, şi pe care o confirmă, prin
faptele sale. Melodul nu vorbeşte de la sine, ci se adresează contemporanilor săi,
prin cuvintele Scripturii, pe care le cunoştea atât de bine. Ştia foarte bine că
modelul personal şi cuvintele Scripturii vor fi mai ascultate de credincioşi, decât
înşiruirea vreunei filosofii de viaţă. Ştia foarte bine că viaţa creştinului este Iisus
Hristos, „Calea, Adevărul şi Viaţa”! De aceea, îşi semnează multe din operele sale
cu succinta formulă «al smeritului Roman», tocmai pentru a da cuvânt cuvintelor
dumnezeieşti cuprinse în Sfânta Scriptură. Spre Hristos şi spre actele Sale ne
invită melodul bizantin să ne îndreptăm paşii şi privirea. Numai în relaţie directă,
vie şi profund-creatoare cu Fiul lui Dumnezeu şi cu Fiul Omului, viaţa omului
114 Θ. ΔΕΤΟΡΑΚΗΣ, Βυζαντινή Φιλολογία…, p. 135.
80