Drd. AL. PRELIPCEAN, Sfantul Roman Melodul

SFANTUL ROMAN MELODUL
Era deja diacon 67 în biserica Învierii din Berit, când, nu se ştie pentru care motiv,
a venit în Constantinopol, sub Anastasie I (491-518). În capitală, s-a instalat în
aşa numita Mânăstire a Preasfintei Născătoare din cartierul Cyr şi acolo a primit
harisma dumnezeieştii inspiraţii, în mod minunat 68 . Se pare că venirea sa în Constantinopol
a avut loc în jurul anului 519 69 .
Când a activat ca melod? Un răspuns poate fi oferit tocmai prin „citirea”
unor anumite izvoare-mărturii. Astfel, în Minunile Sfântului Artemie (Θαύματα
τοῦ Ἀγίου Ἀρτεμίου) 70 , în minunea a 18-a se prezintă un tânăr „cântând stihuri
ale lui Roman... în timpurile împăratului Heraclius” 71 , aşadar Sfântul Roman
trăise înainte de anii 611-641, de vreme ce compoziţiile sale erau deja cunoscute
şi el era deja venerat ca sfânt 72 . Alte condace ale Sfântului, precum cel La cele
zece fecioare (Είς τὰς Δέκα παρθένους β’) redactat în jurul anul 556, sau
Condacul la Sfântul Dimitrie (Είς Ἅγιον Δημήτριον), dau mărturie despre
activitatea Melodului: se pare că vine undeva la vârsta de 30 de ani la Constantinopol
şi călătoreşte la Tesalonic 73 . În categoria acestor condace-„mărturie”, trebuie
incluse încă două imne: cel notat 62 (Είς Γαβριὴλ Ἀρχιστράτηγον – La
arhanghelul Gavriil) şi cel notat 14 (Είς τόν Λάζαρον Α’ — La Sfântul Lazăr,
primul condac), în cuprinsul cărora se fac referiri insistente la cutremurul ce
zguduise capitala imperiului în data de 15 aug. 555 74 . În opinia cercetătorului
grec K. Mitsakis 75 , indiciile interne în opera Sfântuliu Roman care ne oferă informaţii
despre epoca activării Melodului, trebuie căutate în condacul la neofiţi 76 ,
condacul despre sfintele nevoinţe monahale şi condacul la orice cutremur şi
incendiu. Condacul la neofiţi are caracteristică parenetică: Melodul face amintire
67 Interesantă este opinia – din păcate neargumentată – a Paraschivei Grigoriu, conform
căreia Sfântul Roman nu era diacon, ci doar un simplu paraclisier în biserica din Berit. Vezi:
SF. ROMAN MELODUL, Imnele Pocăinţei…, p. 25.
68 Ν. ΤΩΜΑΔΑΚΙΣ, Η βυζαντινή υμνογραφία και ποίησις…, pp. 87-88.
69 Ι.Γ. ΚΟΥΡΕΜΠΕΛΕΣ, Ρωμανοῦ Μελωδοῦ Θεολογική Δόξα…, p. 23.
70 Publicate pentru prima dată de: A. PAPADOPOULOU-KERAMEUS (ed.), Varia Graeca Sacra,
Sankt-Petersburg, 1909, iar mai apoi de V.S. CRISAFULLI-J.W. NESBITT (ed.), The Miracles of St.
Artemios, Leiden-New York-Cologne, 1997. Bibliografie despre acest subiect vezi la:
Θεοχάρις ΔΕΤΟΡΑΚΗΣ, Βυζαντινή Φιλολογία. Τα πρόσωπα και τα κείμενα, Ἡράκλειο
Κρήτης, 2003, pp. 273-274. Vezi, de asemenea, şi: Κ. ΜΙΤΣΑΚΙΣ, Ἡ βυζαντινὴ
ὑμνογραφία…, pp. 369-370.
71 Π.Κ. ΧΡΗΣΤΟΥ, Ελληνική Πατρολογία, τόμος Ε¨, p. 602.
72 P. VINTILESCU, Despre poezia imnografică…, p. 75; SF. ROMAN MELODUL, Imne…, pp. 28-29.
73 Π.Κ. ΧΡΗΣΤΟΥ, Ελληνική Πατρολογία, τόμος Ε, p. 602.
74 Π.Κ. ΧΡΗΣΤΟΥ, Ελληνική Πατρολογία, τόμος Ε´, p. 602.
75 Κ. ΜΙΤΣΑΚΙΣ, Ἡ βυζαντινὴ ὑμνογραφία…, pp. 380-392.
76 K. Mitsakis face o confuzie notând condacul la neofiţi cu „τὸ κοντάκιο στὸ βάφτισμα”
(condacul botezului), punând în derută pe orice cercetător. Indicarea numărului condacului
(53, aflată în ediţia Mass-Trypanis) şi compararea cu lista numerologică a tuturor condacelor
realizată de Matons, ne scoate din impas. Vezi: Κ. ΜΙΤΣΑΚΙΣ, Ἡ βυζαντινὴ ὑμνογραφία…,
p. 381; J. GROSIDIER DE MATONS, Romanos le Mélode…, p. 331.
71