Teza doctorat (pdf) - Universitatea Tehnică

2.7.1.2. Efectele tractului vocal
18
Cap. 2. Modalitatea producerii vorbirii
Tractul vocal, aşa cum s-a prezentat anterior, este un tub acustic neuniform ce se
întinde de la glotă la buze iar forma acestuia variază în timp [Fer97].
Tractul vocal, ce cuprinde cavitatea faringiană, bucală şi cea nazală, se comportă ca
un sistem de cavităţi rezonatoare care modifică în timpul vorbirii caracteristicile sunetului
de excitaţie care îl traversează. În timpul generării sunetelor nazale, vălul palatin separă
tractul vocal de cavitatea nazală, care constituie un tub acustic adiţional pentru generarea şi
transmiterea acestor sunete nazale.
În cazul generării sunetelor sonore excitarea este dată de vibraţiile corzilor vocale.
Componenta spectrală cea mai joasă care coincide cu frecvenţa de oscilaţie se numeşte
frecvenţă fundamentală. Pe lângă aceasta spectrul mai conţine armonici superioare, situate
la multipli întregi ai frecvenţei fundamentale. Sunetul, ajungând în cavităţile rezonatoare
superioare ale tractului vocal va fi modificat în sensul că acele armonici superioare care au
frecvenţele apropiate de frecvenţa de rezonanţă a acestor cavităţi, vor fi amplificate, altele
fiind atenuate [Fer97].
Astfel, la frecvenţele de rezonanţă ale tractului vocal vor fi scoase în evidenţă
armonicile corespunzătoare, determinante pentru tipul sunetului emis, motiv pentru care
aceste componente spectrale de bază sunt numite formanţi. Se observă că pornind de la
acelaşi sunet sonor de excitaţie, prin modificarea parametrilor fizici ai tractului vocal se pot
obţine sunete diferite (în mod caracteristic la formarea vocalelor) .
La excitare de tip zgomot rolul tractului vocal este asemănător, diferenţa constând în
locul unde are loc excitarea. În acest caz la formarea formanţilor participă doar acele
porţiuni ale tractului vocal care urmează după zona unde este localizată excitaţia
(constricţia).
Vorbirea şoptită şi sunetele nesonore sunt generate prin trecerea liberă a fluxului de
aer prin glotă, dar prin intermediul constricţiilor tractului vocal şi forţarea aerului prin
acestea cu o viteză suficient de mare, pentru a se putea genera un zgomot de excitaţie de
spectru larg. Constricţiile împreună cu vibraţia corzilor vocale produc sunetele fricative
sonore (ex: /v/, /z/) .