Caracterizarea generala a algelor siplantelor, filogenia plantelor

Pg. 11 – 12
CARACTERE GENERALE ALE ALGELOR
• Unicelulare, pluricelulare;
• In ape dulci, curate, pe sol, oceane, mari, lacuri sarate;
• Libere sau fixate; miscarea se realizeaza prin flageli (al caror numar si dimensiune
variaza functie de specie), vacuole contractile, benzi proteice;
• Fotosintetizante; cateva parazite sau simbionte. Folosesc ciclul Calvin pentru
convertirea energiei luminoase in energie chimica;
• 1-n cloroplasti/celula;
• Numarul diferit de membrane care delimiteaza cloroplastii la diferite fil. de alge
sugereaza ca acestia au luat nastere prin 1-3 etape endosimbiotice. Astfel algele rosii si verzi
au cloroplasti cu 2 membrane, euglenofitele si dinofitele au cloroplasti cu 3 membrane (cea
mai externa = membrana reticulara cloroplasmatica, provine din RE al celulei heterotrofe), iar
algele brune au cloroplasti cu 4 membrane (endosimbioza cu etapa tertiara).
• Numarul mare de membrane nu impiedica procesul de fotosinteza deoarece intre
membrana reticulara cloroplasmatica si membrana interna invecinata se afla un spatiu “acid”
care favorizeaza absorbtia CO2. Deci cu cat numarul de membrane este mai mare cu atat este
mai mare rata producerii de glucoza. Pe de alta parte numarul mare de membrane are si
avantaje selective.
• Prezinta pirenoizi (structuri primitive, bogate in proteine, caracteristice algelor, care
contin enzine ce catalizeaza prima etapa a ciclului Calvin);
• Pigmentul fotosintetizant activ este intotdeauna clorofila a. Ca pigmenti accesori
folosesc si alte tipuri de clorofila: b (Chlorophyta, Euglenophyta), c (Phaeophyta,
Chrysophyta), d (Rhodophyta), sau alti pigmenti (xantofile, carotenoizi, ficobiline); pigmentii
asimilatori dau culoarea talului.
• Substanta de rezerva (amidon intra- si extraplastidial, crizolaminarina, laminarina,
paramilon etc.) se poate depozita in pirenoizi sau in citoplasma.
• Unele prezinta un complex de pigmenti fotosensibili, care functioneaza ca “receptor de
lumina”; acesta poate fi insotit de “pata oculara” (stigma), structura pigmentata care dozeaza
si directioneaza lumina captata; impreuma transmit “informatia” aparatului flagelar reusind sa
orienteze celula in functie de sursa de lumina.
• Prezinta reproducere sexuata, mitoza, meioza. Fecundatia poate fi rezultatul unei stocari
intamplatoare de metaboliti. La Chlamydomonas (unicelulara) gametul este un individ imatur
capabil sa se contopeasca cu alt individ. Gametii si sporii se formeaza in organe specializate
(gametocisti, sporocisti), veziculare, lipsite de un perete pluricelular propriu.
• Traiesc in ape dulci, curate, in ape sarate din oceane, mari, lacuri sarate, pe sol.
• Algele se diferentiaza intre ele prin: a) Tipul de pigmenti asimilatori; b) Produsul de
rezerva; c) Tipul de cloroplast si numarul membranelor care-l delimiteaza: d) Morfologia si
structura talului; e) Numarul si natura organitelor de miscare; f) Compozitia peretelui cellular;
g) Tipul organelor sexuale; h) Ciclul de viata etc.
• Plantele terestre si algele au în comun unele posibile apomorfii: a) variate modificări
ultrastructurale ale gameţilor ♂; b) prezenţa compuşilor chimici flavonoidici; c) proliferarea
proteinelor de şoc termic.

Pg. 23 – 27
BRYOBIONTA (MUSCHI VEGETALI, BRIOFITE)
• Cca. 25 000 de specii actuale, autotrofe, de dimensiuni reduse: cca. 1 cm → (rar) cca 50
cm. (Dawsonia).
• Prezinta asemanari cu algele si cu plantele vasculare.
• Primele fosile (probabil hepatice) – 450 mil. ani in urma – probabil primele organisme
EK, pluricelulare terestre. Cele mai vechi fosile – (Hepaticites devonicus – Metzgeriales) –
360 mil. ani in urma.
• Avantajele pe care le oferea mediul terestru: a) Lumina solara abundenta; b) Substrat
bogat in minerale.
• Primele forme terestre au evoluat din specii de alge verzi ajunse pe uscat si obligate sa
supravietuiasca in noile conditii. Ele au capatat adaptari cu valoare de supravietuire care s-au
transmis genetic. Aceste adaptari includ probabil diferentierea unei portiuni caulinare
supraterane, cu geotropism negativ (viitoarea tulpina) si a unei portiuni subterane, specializata
in absorbtia apei si a nutrientilor, cu geotropism pozitiv (viitoarea radacina).
• Cucerirea uscatului de catre plante concide in timp cu aparitia si evolutia amfibienilor si
cu aparitia primelor reptile; gametii flagelati ai acestor grupe de organisme necesita prezenta
apei pentru a-si desavarsi fecundatia.
• Sub influenta conditiilor stationale, multe briofite s-au adaptat ulterior la cele mai
variate medii.
• Toleranta ridicata fata de conditiile de mediu → important rol ecologic. Prefera habitate
cu umiditate ridicata. Vegeteaza in toate regiunile geografice, de la Ecuator la Poli.
• Sunt membri de interes vital in comunitatile de plante. Importanta practica redusa; Au
mare importanta filogenetica.
• Din cauza consistentei lor fine s-au pastrat doar foarte putine fosile care sa justifice
eventualele ipoteze privind evolutia muschilor.
• Date moleculare arata:
- Ca briofitele ar fi aparut cu mai mult de 700 mil. ani in urma.
- Au luat nastere din acelasi grup de alge verzi ca si plantele vasculare.
Intre cele trei stadii de evolutie (alge – plante avasculare – plante vasculare) au existat
probabil numeroase forme intermediare care din pacate nu s-au pastrat ca fosile, sau nu au
fost gasite (inca !).
Caractere specifice nivelului de organizare al briofitelor:
• Plante avasculare – nu au sistem de transport a sevei (xilem, floem)
• Au tesuturi adevarate, diferentiate, predominant parenchimatice
• Au dimensiuni reduse
• Se dezvolta in asociatii pure de dimensiuni reduse.
• Nu au radacina, tulpina, frunze adevarate, care sunt organe specifice sporofitului la
cormofite (corm). Organele cormului sunt diploide, in timp ce radacinita, tulpinita si
frunzulitele muschilor sunt haploide (pseudocorm, tal cormoid).
• Rizoizii (inlocuiesc radacinile) au doar secundar functia de absorbtie, deoarece
absorbtia se realizeaza prin toata suprafata talului
• Unii muschi prezinta hidrocite (reunite in hadrom) cu rol de conducere a apei, si
leptocite (reunite in leptom) cu rol de conducere a substantelor nutritive.
Caracteristici comune briofitelor si algelor
Structuri protectoare ale gametocistilor la unele alge brune si rosii, amintind de
gametangii briofitelor.
Zigotul protejat in primele faze ale germinarii sale in gametocistul (gametangele) ♀,
amintind de un embrion.
Meioza sporogena – spori haploizi.
Structuri complexe la unii sporocisti (cistocarpul de la algele rosii), amintind de
sporangi.
Structuri celulare complexe, cu tesuturi bine diferentiate, uneori specializate
(secretoare, de aparare) la algele brune.
Caracteristici comune briofitelor si charofitelor:

• Perete celular celulozic.
• Fitocrom prezent
• Pigmentii asimilatori comuni: clorofila a si b, carotenoizi
• Produs de asimilatie comun: amidon intraplastidial
• Tilacoide grupate in grana
• Anterozoizi flagelati, cu flageli egali.
Inmultirea muschilor vegetali
1. Vegetativ, prin: a) Fragmentarea protonemei; b) Fragmente de gametofit; c) Propagule
izolate pe marginea talului sau grupate in structuri cupuliforme (cosulete cu propagule); d)
Bulbili = corpi de germinare care se detaseaza de G, devenind planta independenta.
2. Asexuat se inmultesc prin briospori (formati in capsule)
3. Sexuat – prin oogamie, care are loc intre gameti (anterozoizi, oosfera) formati in gametangi
pedunculati sau nu, protejati de structuri complexe (fig. 2).
Gametofitul = planta propriu-zisa
• La speciile primitive, pe G se formeaza gamentagiofori care poarta gametangi
pedicelati, cu origine epidermala:
a) Anteridia (♂) – numerosi gameti ♂ 2-flagelati
b) Arhegonul (♀) – o singura oosfera, formata in oogon. Are forma de sticla, cu
oogonul in partea dilatata si gatul arhegonului in partea ingustata, cilindrica.
• G poate fi monoic sau dioic
• Sexul este determinat de cromozomi ai sexului, observati pentru prima data la briofite.
Fecundatia = oogamie are loc “in situ”→ zigot
Zigotul – prin diviziuni mitotice repetate (tot “in situ”) da nastere sporofitului.
Sporofitul = diplont sau sporogon, se dezvolta pe gametofit, fiind dependent de acesta.
Hranirea S este asigurata de G. Legatura dintre G si S se face prin picior (haustor) cu forma
si structura variata.
Sporii (briospori) izomorfi se formeaza in capsula, prin meioza, deci sunt haploizi. Prin
germinare dau nastere protonemei.
Protonema = stadiu pregametofitic, din care se dezvolta haplontul (G) propriu-zis. Are
structura filamentoasa, organizare variata, caracteristica in functie de specie. Ea dispare la
formarea gametofitului.
Morfologia gametofitului:
1. Eutal – Lamelar, cu simetrie dorsi-ventrala si ramificatie dichotomica
2. Pseudocorm – Cilindric, cu ramificatie dichotomica, monopodiala, rar simpodiala.
Structura gametofitului: Tesuturi adevarate, bine diferentiate
• Epiderma slab cutinizata, fara stomate; schimburile de gaze, absorbtia – prin toata
suprafata talului.
• Structuri parenchimatice, reprezentand un tesut asimilator bogat in cloroplaste
• Zona medulara cu rol de depozitare (apa, substante de rezerva)
• Uneori (Polytrichales) – fascicul axial de elemente conducatoare (parenchim
conducator, hadrom, leptom). O astfel de structura aminteste de protostelul rhinialelor.
• Frunzisoare simple, sesile, alcatuite dintr-un singur strat de celule; median se pot
suprapune 2-3 straturi de celule imaginand o “nervura” care nu este omoloaga cu nervura
frunzei cormului.
• Rizoizi cu origine epidermala si rol de fixare. Sunt prezenti si la protonema si la
gametofit. Au rol de absorbtie doar ocazional, la speciile cu elemente conducatoare mai
evoluate (Polytrichales).
Structura eutalului – Marchantiaceae
1. Epiderma superioara cutinizata. Prezinta stomate in forma de butoias, alcatuite din 8 celule,
fara ostiol, ce comunica cu exteriorul printr-un por permanent deschis.
2. Parenchim asimilator – celule cu numeroase cloroplaste.
• Camere de asimilatie hexagonale delimitate de filamente uniseriale, neramificate
• Filamente asimilatoare ramificate
• Fiecare camera comunica cu exteriorul printr-o stomata.
3. Tesut de depozitare in care se intalnesc celule cu oleocorpi si hidrocite

4. Epiderma inferioara cu rizoizi unicelulari.
Alcatuirea sporofitului
a. Picior (haustor) – asigura nutritia sporofitului. Are forme diverse.
b. Seta (poate lipsi) de obicei cilindrica:
– Asigura conducerea substantelor de la picior
– Ridica sporogonul de la sol, contribuind la dispersia sporilor la distanta. La unele specii se
poate alungi de > 20 ori.
c. Capsula (sporogon) delimitata de perete pluricelular. Are o morfologie variata, fiind un
important caracter de determinare. Ea adaposteste: a) Arhesporul (sporange, tesut sporogen);
b) Columela (tesut axial steril).
Gametofit ♂
Gametofit ♀
Spori
(n)
R!
Sporangi
(in capsula)
Fig. 1. Ciclul de viata
digenetic haplo-diplofazic heteromorf
Gametangi ♂
(anteridii)
Gametangi ♀
(Arhegoane)
Sporofit
(depndent
de
gametofit)
Anterozoizi
Oosfera
Fecundatie
(in situ)
Zigot
Capsula este
alcatuita din: a) Urna, si
b) Opercul, cu sau fara
peristom.
Sporofitul tanar se
dezvolta in interiorul
arhegonului unde are loc
si fecundatia oosferei. La
cele mai primitive
(hepatice) mare parte din
dezvoltarea Ssporofitlui
are loc direct pe
Gametofit, iar Sporofitul
perforeaza peretele
Gametofitul pentru a
iesi. La briofitele mai
evoluate peretele
arhegonului se rupe
transversal, formand: a)
Vaginula – ramane la
baza setei (din partea
inferioara a arhegonului)
si, b) Caliptra – acopera
capsula.
Briosporii sunt
izomorfi (izospori), rar
se intalnesc si fenomene
de heterosporie. Ei au
pereti 2-stratificatati,
alcatuiti din: a) Exospor
(extern) – ornamentat si, b) Endospor (intern).
Ecologia briofitelor
• Cresc in toate zonele climatice ale Terrei, de la ecuator pana la Poli si in toate mediile
de viata: terestru, acvatic, cavernicol etc. Sunt considerate plante “pioniere” – cresc pe stanci,
roci, pietre etc.
• Pot trai in habitate cu intensitate redusa a luminii (Schistostega pennata “aurul
spiridusilor”–in pesteri)
• Padurile ecuatoriale si tropicale umede si padurile mezofile din zona temperata
reprezinta habitatul preferat. Asociatiile muscinale de aici sunt mai laxe, moi. Plantele au
dimensiuni mai mari. Adesea sunt epifite.
• Cresc si in tundra
• Pot supravietui in conditii de seceta, populand cele mai ostile habitate:

- Isi pot rula talul; unele au crestere sezoniera: cand sunt conditii optime de viata intra
in vegetatie, cand nu au conditii de viata raman in repaus.
- Epiderme cu peri, cerate
- Au dimensiuni reduse, formand asociatii compacte
- Se rehidrateaza foarte usor; Tortula – In starea uscata produce un ARN care codifica
proteina ce serveste la refacerea celulelor distruse
Pot supravietui sau chiar prefera o aciditate ridicata in mediul de viata. Astfel
Sphagnum (muschi de turba) – creste numai in mlastini acide sau pe sol cu aciditate foarte
ridicata, formand sfagnete.
Splachnum (muschi de balegar) – pe excrementele ierbivorelor: elimina un miros care
atrage mustele ce-i vor transporta sporii in mediul de viata favorit.
Scopelophila cataractae, Mielichhoferia (muschi de arama) – pe soluri cu continut
ridicat in Cu, sau nu suporta Cu in mediul lor de viata
Cresc si in mediul acvatic.
Importanta briofitelor
• Sunt plante “pioniere”; Intervin din primele etape ale solizarii; populeaza cele mai
ostile habitate.
• Producatori importanti de biomasa in padurile tropicale
• Hrana pentru animale – in tundra
• Tortula – Se incearca transferarea genei care favorizeaza refacerea celulelor distruse de
seceta, in genomul plantelor de cultura.
• Sphagnum (muschi de turba) – A contribuit la formarea zacamintelor de turba. Utilizat
ca amendament in agricultura (creste capacitatea solului de retinere a apei). Favorizeaza
asanarea mlastinilor. Material absorbant in loc de tifon sau vata; are pH acid, produce
substante antibiotice – dezinfectant. pH-ul acid impiedica putrezirea organismelor moarte,
timp de mii de ani → impiedica eliberarea unei cantitati mari de CO2 care ar duce la cresterea
temperaturii globale. Turbariile stocheaza cca. 400 miliarde tone C organic. Turba produce
cca. 3.3 kcal./gr (mai mult ca lemnul). Sursa de energie reinnoibila – acumuleaza biomasa cu
o rata de 2 ori mai mare decat cerealele.
• Acumuleaza metale grele, diferiti ioni – indicatori biologici de poluare; Se incearca
transferarea tolerantei fata de poluanti la plantele de cultura. Unii au mare toleranta la
poluarea atmosferica (pot trai in atmosfera poluata a marilor metropole).
Clasificarea briofitelor – Cf. Lyn Margulis & Karleene Schwartz (2000) – 3 fillum-uri: 1.
Hepatophyta; 2. Anthocerophyta; 3. Bryophyta.

37-38
Caracterizarea sporofitului la gimnosperme.
Generatia sporofitica este dominanta ca durata si volum, reprezentata de planta propriuzisa,
cu corm complet, independenta. Autotrofe, fotosintetizante, ades micorizante. Exclusiv
lemnoase, cu meristeme secundare prezente, xilem alcatuit din traheide cu punctuatiuni
areolate (Pinophyta), scalariforme, spiralate (Cycadophyta), numai la Gnetophyta cu trahee
inelate; floem lipsit de celule anexe. Ramificatie monopodiala, rar simpodiala; formele
primitive cu ramificatie dichotomica.
Radacina: Structura endarha (xilemul se matureaza centrifug); ramificatie monopodiala
sau simpodiala.
Tulpina poate fi un stip neramificat, foliat doar terminal (Cycadophyta); diferentiata in
trunchi si coroana; lianoida (Gnetum); butuc redus prin neotenie, neramificat (Welwitschia);
foarte scurta, un cotor de numai cativa cm (Ephedra) etc. Ramificata monopodial (Pinophyta)
sau simpodial (Ginkgophyta); articulata (Ephedra) sau nu. Ritidom bine dezvoltat; scoarta si
maduva reduse – exceptie Cycas (maduva dezvoltata, structura parenchimatica, rol de
depozitare a amidonului). Uneori xilemul secundar formeaza un duramen pronuntat. Raze
medulare omogene. Unele prezinta canale rezinifere (“rasinoase” – Pinophyta), altele canale
secretoare de gome (Cycadophyta).
Ramurile pot fi a) Macroblaste (dolicoblaste); b) Microblaste (brachiblaste); c) Uneori
articulate, virgate (Ephedra).
Frunze uneori reduse, scvamiforme (Ephedra), cu morfologie foarte variata: aciculare
(Pinaceae); solziforme (Cupressaceae); latite, eliptice (Cordaites, Gnetum, Podocarpus);
bilobate, in forma de evantai (Ginkgo biloba); bandiforme (Welwitschia mirabilis); penatdivizate
(Cycadophyta, Bennettitales); pteroide, asemanatoare ferigilor (Pteridosperme). Au
dimensiuni variabile, de la cca. 1 cm (Ephedra) – cativa cm si chiar 1 – 2 m (Cycadophyta,
Welwitschia).
In general cad pe rand, la intervale de 2 – 12 (uneori 50) ani – sempervirente. La
Welwitschia frunzele traiesc cca. 2000 ani, cat toata planta si isi mentin lungimea relativ
constanta (cca. 2 m) datorita unui meristem de crestere bazal. Uneori cad impreuna cu
microblastul pe care sunt inserate (Taxodium). Sunt si specii cu frunze caduce anual (Larix,
Ginkgo, Taxodium distichum, Metasequoia)
De obicei frunzele sunt simple, rar compuse, dispuse: solitar; fasciculat (Pinus); altern
(Taxus); spiralat (Picea); opus (Ephedra); verticilat (Juniperus); imbricat (Thuja) etc.
Nervatia este uninerva (frunzele aciculare); dichotomica (Ginkgo); penata (Gnetum);
paralela (Welwitschia).
Adesea prezinta adaptari la uscaciune: Epiderma bogat cutinizata, cerata; stomate situate sub
nivelul epidermei; mezofil bogat in cloroplaste; canale secretoare.

45-46
Caracterizarea generala a antofitelor:
Sporofitul (diplont): dominant, independent, de dimensiuni variabile, reprezentat de
corm complet, diferentiat in radacina, tulpina si frunze. Are structura complexa. Consistenta
sa poate fi lemnoasa (a) arbori cu tulpina diferentiata in trunchi (neramificat) si coroana
(partea ramificata), sau cu stip (tulpina neramificata, frunzele dispuse in buchet terminal); b)
arbustoizi (Cydonia, Cornus); c) arbusti (Spiraea, Rosa); d) Subarbusti sau semiarbusti
(Rubus, Vaccinium); e) liane cu tulpini volubile (Hedera helix) sau cataratoare (Vitis) etc.),
erbacee sau suculenta (foarte longevive; suculenta este o adaptare la conditiile de mediu).
Speciile lemnoase sunt perene. Cele erbacee pot fi:
• Anuale: a) Anuale de toamna (de iarna) – semintele germineaza toamna, iarna au
frunze verzi, primavara infloresc si fructifica repede (Graul de toamna); b) Anuale de vara –
pana la inceputul toamnei si-au incheiat ciclul de viata.
• Efemere – isi termina ciclul de viata primavara devreme, in cateva saptamani
(Galanthus nivalis)
• Bisanuale – Daucus carota, Allium cepa
• Vivace – infloresc si fructifica o singura data dupa mai multi ani de vegetatie, apoi
mor (Agave americana poate trai cca. 100 ani)
• Perene – Cirsium, Medicago.
Longevitatea S este variata, de la cateva saptamani→zeci, sute si chiar mii de ani.
Dimensiuni variabile de la cativa mm in Ø (Wolffia, Lemna) pana la cateva sute de m lungime
(Calamus draco – liana de > 300 m L).
Radacina: Subterane, acvatice, supraterane (asimilatoare), adventive; pivotante
(Brassicaceae), firoase (Poaceae), fasciculate (arbori). Variabilitatea sa este adesea
determinata de adaptarea la mediu. Xilem alcatuit din trahee; floem din tuburi ciuruite cu
celule anexe (lipseau la gym.). Adesea se poate metamorfoza (radacini tuberizate, contractile,
fixatoare, agatatoare, pneumatofori, simbiotice – nodozitati cu bacterii fixatoare de azot,
micorize etc).
Tulpina: Pot fi: subterane (rizom, tuberculi, bulbi, bulbotuberi), supraterane, acavtice.
Mai pot fi: ortotrope, plagiotrope; neramificate sau ramificate. Ramificatie laterala,
monopodiala, simpodiala, mixta, infratire. Ramificatia poate duce la formarea de microblaste
(brachiblaste, ramuri scurte, ramuri de rod) si macroblaste (dolicoblaste, ramuri lungi,
ramificate). Xilem cu trahee, foarte rar traheide cu punctuatiuni areolate (la primitive), cu
xiloholosid specific angiospermelor. Tulpini metamorfozate: Asimilatoare (cladodii,
filocladii, juncoide, lipsite de frunze); Volubile; Agatatoare (carcei); Suculente; Bulbotuberi,
rizomi, bulbi; Tuberculi; Bulbili etc.
Mugurii sunt formatiuni totipotente cu structura embrionara care asigura formarea
florilor, frunzelor si ramificarea tulpinii. Pot fi: vegetativi (foliari), florali (floriferi), micsti.
Mai pot fi: acoperiti de catafile sau nuzi. Pot fi sesili sau pedicelati. Pot fi: terminali (apicali);
laterali (axilari); suplimentari; dorminzi; adventivi etc.
Frunza prezinta mare variabilitate morfologica si anatomica. Frunzele pot fi caduce sau
persistente (cad gradat). O frunza completa este formata din:
Limb (lamina) – se caracterizeaza prin forma, margine, baza, varf, nervatiune. In
functie de limb frunzele pot fi: a) simple sau b) compuse (din foliole dispuse pe rahis) –
palmat compuse sau penat compuse.
• Nervatiunea reprezinta modul de ramificare a nervurilor. Ea poate fi: palmata; penata;
paralela; arcuata etc.
• Forma limbului poate fi: eliptica; circulara; obovata si emarginata; ovata; Cordata;
Lanceolata; Reniforma; Sagitata; Cilindrica; Peltata; Liniara, Fistuloasa etc.
• Marginea limbului poate fi: intreaga; cu incizii mici: a) Serata (dinti in unghi ascutit cu
nervura principala); b) Dintata (dinti perpendiculari pe nervura principala); c) Sinuata (dinti si
adancituri rotunjite); d) Crenata (dinti rotunjiti), sau cu incizii mari: a) Penat- sau Palmatlobata;
b) Palmat–sau Penat-fidata, c) Palmat– sau penat-partita; d) Palmat– sau penat-sectata.
• Baza limbului poate fi: Asimetrica; Dilatata; Auriculata etc.
• Varful limbului poate fi: Obtuz; Emarginat; Spinos; Obcordat; Acut, lent ascutit etc.

Petiol – cand lipseste frunza e sesila. Frunzele sesile pot fi: amplexicaule, decurente,
perfoliate, conate. Petiolul poate fi cilindric, comprimat, dilatat, umflat.
Baza frunzei – se fixeaza pe tupina. Poate forma teaca (Poaceae, Cyperaceae) sau
vagina (Apiaceae).
Anexele foliare – insotesc frunzele. Ele pot fi: Stipele (Rosaceae, Fabaceae), Ochree
(Polygonaceae), Ligula (Poaceae).
Filotaxia = modul de dispunere a frunzelor pe tulpina. Poate fi: a) Alterna (1 frunza la
nod); b) Opusa (cate 2 frunze la nod); c) Verticilata (> de 2 frunze la nod); e) Rozeta bazala
(verticilul este la baza tulpinii).
Metamorfozele frunzei: Rol protectie – spini simpli sau trifurcati; Carcei; Filodii (limb
redus); Rizofile (organe de absorbtie); Capcane (la plantele carnivore); Simbiotice etc.