Rezumatele lucrărilor - Facultatea de Istorie şi Filosofie

5
înșirarea datelor, autorul realizează prezentarea istorica a zonei pontice cu o rafinată și înțeleaptă atitudine
filosofică, anticipând atât de lucid rolul major și întortocheat pe care acest spațiu îl are în actualul context
internațional.
Radu Nebert: Funcțiunea artei în concepția estetică a lui Friedrich Schiller – libertate și
extensivitate a spiritului
Discursul estetic prezentat de Friedrich Schiller în mai multe din studiile sale teoretice cum ar fi
eseul „Despre sublim” (Über das Erhabene) sau „Despre educația estetică a omului într-o serie de scrisori
(Über die ästhetische Erziehung des Menschen in einer Reihe von Briefen) se înscrie într-o tradiție
filosofică modernă începută odată cu traducerea de către Boileau a textului atribuit lui Longin „Despre
sublim”. Addison, Burke, Gerard, precum și Bodmer, Breitinger, Klopstock sau Moses Mendelsohn, vor
căuta obținerea unei sinteze estetice a relației dintre frumos și sublim. Kant este cel care va reuși să
propună o abordare cu adevărat sintetică, înscrisă într-un discurs bine structurat.
Schiller va continua spiritul abordării studiului despre sublim, adăugând priceperea poetului la
scrierea textului și o „experiență” a „practicianului” care oferă publicului încrederea în libertate ca valoare
dar și ca o condiție fundamentală a extensivității (dezvoltării) spiritului. Rațiunea are autonomie, „omul
este ființa care vrea”, pentru aceasta cultura este „cea care îi dă priceperea” de a fi deasupra naturii. Jocul
dintre frumos și sublim ca relație, ne dă posibilitatea instituirii sentimentului de demnitate. Artei i se
atribuie un loc special, concluzia eseului fiind că ea eliberează spiritul (das Gemüt) pentru că imită doar
aparența nu și realitatea: „deoarece întreaga vrajă a sublimului și a frumosului, constând din iluzionare și
nu din conținut, arta dispune de toate posibilitățile naturii, fără să aibă și limitele ei” (Friedrich Schiller,
Über das Erhabene).
Faptul că omul poate primi o educație estetică este și în opinia mea benefic, calea spre dezvoltare
ca extindere spirituală se realizează și prin această trăire a experienței sublimului în fața operei artistice.
Cristian Nichitean: Marx şi post-structuralismul
Post-structuralismul priveşte cu scepticism atât filosofia socială marxistă – proletariatul ca subiect
istoric ce se auto-constituie în procesul emancipării sale – cât şi metoda – dialectica istorică. Este o
suspiciune firească: fidel angajamentului său antimetafizic, post-structuralismul nu poate percepe opera
lui Marx decât prin prisma apartenenţei acesteia la tradiţia metafizicii occidentale, ca metanaraţiune a
emancipării universale (Lyotard) sau ca joc al opoziţiilor binare ce devine obiectul deconstrucţiei
(Derrida).
Marius Marin Nicoară: Platon între oralitate şi scriere
Înțelegerea gândirii lui Platon o putem realiza doar situându-ne în contextul limbajului său. Limba
filosofiei lui Platon se află sub fundamentala distincţie, pe care o face însuşi Platon, între oralitate şi
scriere. Discursul nostru formulează întrebări și caută răspunsuri referitoare la această distincţie. De ce a
ales Platon dialogul ca formă a scrierilor sale? Ce raport există între oralitate şi scriere pe de-o parte şi
situarea cognitivă şi ontologică de cealaltă parte? Ce grad de comunicabilitate au fiecare din cele două?
Dinu Ruian: Discursul „revenirii la” și perpetuarea registrului de putere
Discursul revenirii identicului, ultimul bastion al gândirii dialectice, pune în rezonanță voința de
adevăr, voința de sens, voința de prezentare si voința de orientare, în consolidarea a două mișcări: cea a
donării de sens, mișcare a comunicării și discursului, finalizată în prezentare si reprezentare de sens și
lume, și mișcarea de autodonare de sens, finalizată în devenirea subiectului. Pornind de la premisa că