Rezumatele lucrărilor - Facultatea de Istorie şi Filosofie

More documents

Recommendations

Info

2 După ce, în desfășurarea ei, filosofia a cunoscut nu cu mult timp în urmă o turnură lingvistică, pentru ca mai apoi, aproape inevitabil am putea spune, să ajungă la o turnură teologală, pare acum a recunoaște din ce în ce mai mult o nouă cotitură importantă în istoria ei. Este vorba despre o turnură, pe care noi îndrăznim să o numim, psihanalitică, prezentă deja în filosofia lui Maurice Merleau-Ponty. Un subtil continuator al acestuia din urmă, fenomenologul francez Marc Richir va profita de prezența psihanalizei în istoria cunoașterii, în primul rând pentru a face o distincție între simbolic și fenomenologic, pentru ca mai apoi să poată sonda dincolo de umanul instituit, în „pre-uman”. Pentru aceasta, o diferență între limbaj și limbă, deja recunoscută de psihanaliză, se impune, diferență care va conduce în cele din urmă la misterul creației (și al) umanului. Aurel Bumbaş: Implicaţiile etice ale „destinului creator tragic al omului” în contextul filosofiei lui Lucian Blaga Flaviu-Victor Câmpean: Identitatea melancolică şi nostalgia rănii culpabile la Kierkegaard Melancolia kierkegardiană se răspândeşte confuz de la erotismul autoreflexiv al estetului „pur” la durerea kenotică a primei deveniri religioase. În toate ocurenţele, ea se subsumează însă identităţii perpetuu (re)constituite a individului – singurii care par să o cucerească sunt cavalerii „non-identitari” ai credinţei. Or identitatea, înţeleasă fie ca un incognito ireductibil metafizic, fie ca o reprezentare abstractă a „non-relaţiei” dintre suflet şi corp, e melancolică deoarece încorporează secretul unei răni originare. Reactualizarea nostalgică a acestei traume enigmatice împiedică tocmai prăbuşirea mortiferă în disperare şi autoaneantizarea demonică a subiectului izolat, făcându-l în acelaşi timp culpabil „de sine”, dar şi prizonier al inadecvării la adevărul religios. Sandra Cibicenco: Elemente arhaice în „legionarismele” lui Mircea Eliade „Jertfă”, „singur în realitate”, „spiritualitate românească”, „desăvârşire de sine”, „victoria realului împotriva trecătoarelor”, „fărâmiţarea omenescului”, „găsirea sensului existenţei”, „libertate”, „revoluţie spirituală”, „primatul spiritului împotriva temporalului” ‒ sunt câteva indicii pentru descoperirea unui fundament al arhaicului conturat de Mircea Eliade în textele sale „legionare”. De la Ion Moţa şi Vasile Marin şi până la Anchetele Bunei Vestiri, Eliade schiţează trăsăturile unui Om Nou – figură „camuflată” a omului arhaic. Alina Ciric: Alteritate și lucru. Emmanuel Lévinas și Jacques Lacan Alexandru Dioșan: Imaginaţia din perspectiva deducţiei transcendentale a lui Kant Articolul de față încearcă să arate că rolul diferit pe care-l joacă imaginația transcendentală în cele două variante ale deducției transcendentale, un rol central în prima și unul secundar în cea de-a doua, se datorează unor strategii diferite urmate de Kant în expunerea teoriei obiectivității. Întrebarea, de natură epistemologică, despre cum putem dobândi cunoaștere obiectivă are la bază o ”ontologie” a obiectului. Analiza obiectului transcendental ne va arăta că, la nivelul analiticii facultăților, asupra imaginației transcendentale se vor repercuta ceea ce vom numi paradoxul obiectului. Andra-Mihaela Cîmpean: Problema modelelor cognitive de comprehensiune a metaforei În această lucrare vor fi apropiate şi evaluate diferitele modele de comprehensiune a metaforei propuse de ştiinţele cognitive. Se va stabili dacă acestea ţin de o viziune comparatistă sau de una interacţionistă a metaforei în contextul unei noţiuni instrumentaliste a limbajului. Va fi analizat modelul metaforei conceptuale (conceptual metaphor) propus de George Lakoff şi Mark Johnson şi dezvoltat de
3 Raymond W. Gibbs şi Eve Sweetster cu implicaţiile pe care le are folosirea noţiunii de concept pentru o teorie a metaforei, modelul metaforei ca afirmaţie de includere-în-clasă (class-inclusion statement) al lui Sam Glucksberg, cu felul în care noţiunea de categorie explică metafora, şi modelul de aliniere structurală (structural alignment) al lui Dedre Gentner şi Phillip Wolff, sau metafora ca analogie. Cristina Criste: Problema continuumului la Cantor Una din principalele preocupări intelectuale ale lui Georg Cantor a fost problema continuumului. În 1878 această veche problemă filosofică, strâns legată de ideea de infinit, a primit o formulare pur matematică, cunoscută ulterior sub numele de Ipoteza Continuumului. În încercarea de a clarifica natura continuumului şi de demonstra expresia sa matematică, centrul preocupărilor sale ulterioare, Cantor pune bazele teoriei mulţimilor, introducând numerele transfinite şi concepte noi în teoria funcţiilor sau în topologia mulţimilor de puncte. Claudia Renata David: Concepte spiritualiste în filosofia lui Ion Petrovici Deși se pare că elementele raționalist-spiritualiste domină gândirea lui Petrovici, totuși face în mod repetat concesii intuiției și credinței. El caută o împăcare a metafizicii atât cu știința, cât și cu religia, precum și o îmbinare a principiilor raționaliste cu cele de natură irațională în încercarea de cunoaștere a esenței lumii. Acest studiu va evidenția doar câteva concepte spiritualiste din filosofia lui Ion Petrovici, mai exact, două mari afirmații spiritualiste: existența lui Dumnezeu și nemurirea sufletului. Raluca Codruţa Guşman: Influenţa gândirii europene din secolul al XVII-lea asupra configurării sensului conceptului de natură în iluminismul francez Articolul urmăreşte să identifice influenţa pe care gândirea europeană din secolul al XVII-lea, reprezentată printre alţii de Kepler, Galileo, Spinoza, Leibniz şi mai ales Newton, a avut-o în constituirea sensului conceptului de natură, aşa cum apare el folosit în lucrările materialiştilor iluminişti francezi din secolul al XVIII-lea. Odată cu secolul al XVII-lea asistăm în cultura europeană la o veritabilă mutaţie a sensului conceptului de natură: natura încetează a mai fi considerată asemeni unui organism viu ce funcţionează omogen în spaţiu şi timp prin intermediul unui corp material, a unui suflet şi sub coordonarea unui intelect, ea fiind concepută acum ca un mecanism pur material, infinit ca întindere şi pătruns pretutindeni de forţe uniforme şi cantitative care-l supun unor mişcări continue şi impersonale. Această mutaţie va fi preluată şi dezvoltată până la ultimele consecinţe în lucrările materialiştilor francezi Diderot, Holbach, Helvetius, D’Alembert, La Mettrie ori Pierre Cabanis. Cristian Hainic: Extinderea domeniului esteticii dincolo de lumea artei: Heidegger si proceduralismul Lucrarea susţine că filosofia heideggeriană a artei se foloseşte de o serie de elemente ce aparţin proceduralismului filosofic pentru a explica statutul estetic al obiectelor şi evenimentelor şi cum este acesta conferit asupra lor. Identific o diferenţă principală între conferirea respectivului statut în lumea artei şi conferirea hermeneutică a statutului de „relevant din punct de vedere estetic” în lumea vieţii cotidiene. Aceasta este că în primul caz conferirea este operată de către o colecţie flexibilă de descriptori ontici care formează lumea artei, în timp ce în al doilea caz, obiectele şi evenimentele îşi asumă propriul statut, pe baza căruia abia apoi descriptorii ontici pot funcţiona. În prima parte a lucrării extrag trei condiţii ale proceduralismului pe baza definiţiei instituţionale a lui George Dickie şi a amendamentelor aduse ulterior de Stephen Davies. În a doua parte a lucrării resping unele critici aduse proceduralismului
Page 1: Universitatea „Babeș-Bolyai”,
Page 5 and 6: 5 înșirarea datelor, autorul real
Page 7 and 8: 7 voi analiza sunt: T. Maiorescu (1
Page 9 and 10: 9 összefüggésrendszerébe. Azonb

Rezumatele lucrărilor - Facultatea de Istorie şi Filosofie

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?