Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

Pe mas ă se afla doar un bol cu sferoide multicolore şi Baley se
simţi uşor surprins. Crezuse c ă erau ornamente.
– Sunt fructele unor plante naturale care cresc pe Aurora,
explic ă R. Daneel. Îţi
sugerez s ă îl încerci pe cel din specia
aceasta. Se numeşte „măr” şi are reputaţia unui gust plăcut. – Desigur, zâmbi Fastolfe, R. Daneel nu ştie lucrul acesta din
experienţ ă proprie, îns ă are dreptate.
Baley lu ă un măr şi-l duse la gur ă. Suprafaţa
fructului era
roşie şi verde. O simţea răcoroas ă în palm ă şi avea un miros
slab, dar plăcut. Cu un efort, muşc
ă din el şi neaşteptatul gust
acrişor al conţinutului cărnos îi strepezi limba.
Mestec ă încet, cu grij ă. Bineînţeles,
locuitorii Oraşului
consumau alimente naturale, ori de câte ori le-o permiteau
raţiile. El însuşi mâncase deseori carne natural ă şi pâine, totuşi
întotdeauna alimentele respective fuseser ă prelucrate într-un
mod sau altul – gătite, mă cinate, amestecate sau combinate. Cât
despre fructe, acestea existau numai sub form ă de bulion sau
marmelad ă. Ceea ce ţinea el acum în mân ă provenea probabil
direct de pe solul murdar al unei planete.
„Sper c ă măcar l-au spălat”, îşi
spuse în gând şi se mir ă din
nou de modul bizar în care percepeau spaţialii igiena.
– Permiteţi-mi s ă m ă prezint mai complet, continu ă Fastolfe.
Sunt însărcinat cu anchetarea morţii
doctorului Sarton din partea
Oraşului Spaţial, având o poziţie similar ă cu cea a comisarului
Enderby în Oraşul New York. Dac ă v ă pot ajuta în vreun fel, sunt
gata s-o fac. Suntem la fel de doritori ca şi dumneavoastr ă , cei
din Oraşul New York, pentru o soluţionare discret ă a cazului şi
prevenirea unor incidente viitoare de aceeaşi natur ă.
– V ă mulţumesc,
dr. Fastolfe, replic ă Baley, şi v ă apreciez
atitudinea.
„Cam atâta”, îşi spuse el „cu politeţurile.” Muşc ă din miezul
mărului şi simţi în gur ă nişte
ovoide dure. Le scuip ă în mod
automat. Ovoidele, mici şi închise la culoare, zburar ă în toate
părţile şi aterizar ă pe podea, unul fiind cât pe ce s ă lovească
piciorul lui Fastolfe, dac ă spaţialul
nu l-ar fi retras grăbit. Baley se înroşi la faţ ă şi se aplec ă s ă le culeag ă.
– Nu-i nimic, domnule Baley, spuse politicos Fastolfe. Lăsaţi le, v ă rog.
Detectivul se îndrept ă în scaun şi aşez ă cu grij ă mă rul pe
mas ă. Avea senzaţia
inconfortabil ă c ă, dup ă plecarea sa,
micuţele ovoide pierdute vor fi căutate şi absorbite prin sucţiune,
86