Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

R. Daneel înaint ă pentru a-l saluta pe bă rbat, strângându-i
mâna. Spaţialul privi spre Baley şi spuse:
– Vreţi s ă m ă urmaţi,
domnule? Sunt dr. Han Fastolfe.
Situaţia era incomparabil mai bun ă în interiorul unui dom.
Baley se trezi holbându-se la dimensiunile încăperilor şi la modul
neglijent de alocare a spaţiului, dar fu recunoscător senzaţiei
de
aer condiţionat.
Fastolfe se aşez ă, încrucişându-şi
picioarele lungi, şi spuse:
– Presupun c ă preferaţi
climatizarea în locul adierilor din
exterior.
Părea destul de prietenos. Fruntea îi era brăzdat ă de cute
fine, iar pielea de sub ochi şi bărbie începuse s ă atârne în pungi.
Părul i se rărea, dar nu se ză reau fire grizonante. Urechile mari
erau clăpăuge, ceea ce-i conferea o înfăţişare
amuzant ă şi
modest ă, care-l liniştea
pe Baley.
În decursul dimineţii, detectivul privise din nou fotografiile
făcute de Enderby în Oraşul
Spaţial. R. Daneel tocmai aranjase
întâlnirea aceasta şi Baley se pregă tea psihic pentru ideea de a-i
întâlni pe spaţiali în carne şi oase. Cumva, situaţia diferea
considerabil de conversaţiile purtate cu ei prin intermediul
kilometrilor de linii telefonice, aşa cum se întâmplase în câteva
rânduri.
În general, spaţialii din fotografii semănau cu aceia prezentaţi
ocazional în cărţile-film: înalţi, roşcovani, gravi şi chipeşi într-un
mod distant. Ca R. Daneel, de exemplu.
Robotul îi arătase pe spaţiali
lui Baley, iar la un moment dat
pământeanul îl arătase brusc pe unul şi rostise:
– Ăsta eşti
tu, nu-i aşa?
– Nu, Elijah, ră spunsese R. Daneel, acesta este dr. Sarton, cel
care m-a proiectat.
Glasul lui nu trădase nici cea mai mic ă und ă de emoţie.
– Ai fost construit dup ă chipul şi asemănarea creatorului tă u?
întrebase Baley sarcastic, dar nu i se răspunsese şi, de fapt, nici
nu se aşteptase la o replic ă.
Din câte ştia, Biblia era extrem de puţin cunoscut ă pe Lumile
Exterioare.
Acum detectivul îl privea pe Han Fastolfe, un bă rbat care se
abă tea considerabil de la normele înfăţişării spaţialilor,
şi pentru
aceasta îi era extrem de recunoscător. – Doriţi s ă mâncaţi
ceva? întreb ă Fastolfe şi indic ă masa care-i
despărţea pe el şi R. Daneel de pământean. 85